Tuesday, March 20, 2012

din print, cersetor

Doamne, podoabele printului s-au devalorizat, hainele-i frumoase sunt rupte, prafuite si murdare. Nici umbra de stralucire, nici urma de rang imparatesc in infatisarea printului de altadata. Sta, cu ochii cenusii si tristi intr-o margine de piata si asteapta indurarea,... mut, doar lacrimile lui vorbesc. Asteapta o mana intinsa cu ceva hrana pentru sufletul avid, tanjind dupa imbratisarea pe care numai Regele stia s-o ofere, dupa mangaierea care vindeca orice amaraciune din suflet. Au crescut in pamantul sufletului spini ai singuratatii si durerii. S-au stins razele primaverii de altadata si viata apune. gandea asa : Oare urmatoarea mana intinsa nu va fi a Regelui ? Caci mi-e dor....mi-e dor..

Ai mila Doamne de pamanturile noastre neroditoare, adu primvara din nou peste ele, nu zabovi Rege. Alunga iarna cu puterea Ta.

 Iar in asteptarea ei, tu, nalsA,  fii puternic si rabdator!

Monday, March 19, 2012

Tacere blestemata

Ei bine...mie nu-mi plac tacerile. Tacerile nejustificate, tacerile fulgeratoare. Povesti despre zmei care abandoneaza lupta in lasitatea lor considerandu-se nemeritosi, sau "praslea"  altor lumi, suficient de comozi pentru a nu rasturna situatiile. 
Asa e in viata mea..o tacere care doare, o tacere motivata de "nimic", dar care tot fara grai ramane. Si invata sa traiesti cu ea. Asa aberanta cum ii, si neinteleasa trebuie acceptata. Si am invatat sa le inghit, asa incet, incet, sa le diger, pentru ca in esenta , nicio ureche nu e pregatita sa asculte tacerile, mai ales sa le inteleaga. 
Imi decorez fata cu zambet, care in fond nu-i al meu, si incerc sa par puternica, cand nu sunt. Si da... spun si acum : blestemate taceri... astea nejustificate. 

Tăcerea ta mă lovește cu pietre. Pedro Calderón de la Barca

Thursday, March 8, 2012

Prieteni-gladiatori, mame-munte si dureri de glezna

Tare metaforica mai sunt...but..so what ?!  am fost surprinsa, si am toate motivele sa ma laud. Am prieteni cu umeri puternici, cu minti luminate si gesturi jucause.  Mi-au pasit in cuib pe neasteptate si mi-au adus flori sau mi-au lipit numele pe-un trandafir albastru, bucurandu-mi inima. Sunt locuitorii inimii mele. Mame-munte, femei puternice cu inimi greu de escaladat, critici aprigi care te sfadesc de cu zori, nu conteaza ca doare, important e sa te indrepte...si in dreptul meu dureri de glezna de cate ori am calcat stramb fata de voi prieteni dragi. De cate ori m-am impiedicat si v-am ranit.:(
Si cadou la final de zi, cantec vesel de pasarele.

Pot fi mai binecuvantata de atat  ?


Friday, March 2, 2012

De ce nu sunt ...?

Doamne,  de ce nu sunt puternica ? 

De ce nu ma desprind de tot, sa pot merge pe drum, fara sa privesc in urma?  Fara sa ma doara?  


Monday, February 27, 2012

Inimă pestriță

Simțeam că se apropie a toamnă. Vântul confirma tăcut prezența ei. Știam că o să ne zboare frunzele și de astă dată. Și desigur că s-a întamplat negreșit. Ne-am trezit într-o dimineață cu ramurile pline de zăpadă și mult am mai dorit să aud că "o să treacă și iarna asta". Domnul a fost îndurător. Iarna aproape a trecut. Mi-a colorat inima în tot felul de nuanțe. Am fost căzută, dar nu învinsă. Am eșuat, dar m-am ridicat, perseverez, continui. Și acum mai bate crivățul peste noi. Refuz să cred că metrul dragostei Sale s-a scurtat. Privind în dreptul meu, mă tem de sufletul pustiu, de valurile negre ce dau uneori peste el. Mă doare prea tare când greșesc. Când eșuez lamentabil. Când sufletul meu e plin de orice, numai de dragoste, nu. Mă doboară vorba lipsită de înțelepciune și acțiunea nejustificată. Vântul ăsta, e tare păcătos. Dar a promis că trece și iarna și ne vom bucura de-o vesnică primăvară. În dreptul meu, doresc. Doresc mult. Doresc să oglindesc o rază în iarna grea, doresc o adiere de flori proaspete în primăvara ce vine.
 Mi-ajunge atata dor... ma lupt sa-l materializez. 

"Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus."

Tuesday, February 14, 2012

Acceptare


 
Noaptea rece n-a reusit  sa ma trezeasca. Nici macar sa inghete siroaiele de pe obraji. Am cazut, dar nu m-am resemnat. Niciodata n-am stiut sa ma resemnez. Accept. In tacere surda, oarba. Accept. E cea mai grea lectie a mea: acceptarea. O simt nemiloasa, dura, de fiecare data. Ea, alaturi de nepasare reusesc sa ma darame. De jos am vazut mereu cerul mai bine, dar nu vreau sa-l mai vad asa.  Imi sterg lacrimile si merg inainte. Singura. Pana la urma... niciodata n-o fost altfel..


Saturday, February 11, 2012

Un altfel de dans in ploaie

Nu știu cât de bizară e dorința asta, a mea, de a dansa în ploaie. Însă știu că are efect benefic asupra mea. Ce se întamplă însă când ploaia nu mai vine?  Era greu de crezut  că în mijlocul iernii o să am parte de ploaia mea.  Așa am fost  binecuvântată eu…cu oameni metamorfozați în îngeri care aduc ploaia.  Ploaia magică care purifică, schimbă, transformă.  Secetos era pământul inimii mele. Crispat și ostenit de drum.  Frământat de amalgamul ăsta de gânduri. Și când mă gândesc  ca a fost nevoie doar de-o noapte și o vorbă. Doar de doi genunchi plecați  în colțuri de lume. Doar un trăznet și un fulger până când norii să-și cearnă mirajul peste solul ofilit. Și-a plouat… a plouat, secunde, minute. Au căzut rând pe rând copacii, frunzele, au fost alungate chiar și umbrele. A plouat ceasuri … ceasuri întregi până a dat soarele și picioarele infirme au început să alerge. Într-un mers unic, nou, de împiedicat. Într-un mers proaspat, udat de ploaia iertării, spre adevăratul Soare.

Mulțumesc prieten transformat în înger pentru o seară.