Thursday, October 2, 2014

Departe. Binecuvantata deplin.


A trecut o luna grea, poate cea mai grea dintre cele mai grele. O luna in care tot traiul linistit in care eram a fost schimbat.  O luna de teama, de indoieli, de vorbe ale carora ecou l-am auzit din nou si din nou.  O luna in care celule mi-au fost incordate,  au prins glas, si-au strigat catre Dumnezeu.  O luna in care bucuria a ars nestavilit si-a fost cel mai bun anestezic. O luna nebuna, teribila. O luna in care am depins de Dumnezeu,  in care am cunoscut deplin ca sunt la voia milei Lui. Si Dumnezeu a fost generos,  a fost mai inalt decat meritele mele. Dumnezeu mi-a dat minuni,  minuni de oameni care mi-au udat inima, minuni si binecuvantari. 
Imi amintesc clar si lamurit dimineata in care m-am trezit cu un corp dureros de greu si lipsit de energie si bucurie, semn ca anestezicul s-a dus, si-atunci s-a intamplat minunea.  S-au deschis cerurile si-am fost binecuvantata. A urmat o seara in care celule s-au relaxat si inima a batut. Simteam viata din nou. 
E prima zi, prima zi in care sunt linistita si stabila.  Si-acum traiesc stiind clar ca exista minuni, ca Dumnezeu este inimagimabil de bun. 
 Sunt departe si port poveri de dor,  dor de tot ce-a fost,  dar sa stiti oameni minunati ca mi-e drag sa-mi fie dor de voi.  Multumesc pentru genunchii plecati. Dumnezeu sa-i rasplateasca.  Mi-a fost drag ca mi-ati purtat grija. Dumnezeu sa va poarte grija si voua. 
Transformarea asta  poarta semnatura Lui. Binecuvantarile din "piatra seaca" sunt tot din acelasi Izvor.  Ma trezesc saraca in cuvinte si bogata in binecuvantari. 
Iti multumesc Iehova Iire! 


Monday, September 15, 2014

Diplomatia s-a dus pe drumul fara intoarcere...

Au trecut destul de multi ani de-atunci, insa nu voi uita prima intalnire. M-am intors plangand si-n mintea mea am fost ferm convinsa ca nu va mai exista a doua. Dar a existat,  una care a tinut doi ani.  Si uitandu-ma in urma, imi spun mereu si mereu, ca Dumnezeu mi-a dat toate lucrurile care mi-au trebuit, si-au fost mult mai bune decat cele pe care le-am vrut eu. 
Intalnirea dintre naivitate si diplomatie a fost dureroasa,  mi-o fost inima pe altar din nou si din nou. 
Si stau acum, la cativa kilometrii distanta, gandindu-ma ca diplomatia s-a dus pe drumul fara intoarcere. N-am nici macar o poza cu chipul ei, insa amintirile imi sunt mai vii ca orice poze cu sunete din rasul ei. A fost un om-lectie, un om datorita caruia, eu nu eram astazi ce sunt, si-atunci ii sunt recunoscatoare. Ma bucur ca i-am vazut chipul respirand si mirosind flori de liliac, ma bucur ca am vazut-o mancand cu bucurie puerila visine primavaratice, la ultimele intalniri, m-am bucurat si de iubirea ce-am simtit-o atunci navalindu-mi in inima. Acum e ceas tarziu, ma doare inima prin colturi, si-ti multumesc femeie-lectie! ai slefuit necioplirea din mine! 
Sunt resemnata la gandul ca pasesti pe strazi de aur, cu ambele picioare, si orice suferinta a fost curmata. 
Ne-om revedea curand! 

Sunday, August 31, 2014

Î n c e p u t

A inceput toamna, a inceput, inceput, inceput. Saptamana ce-a trecut, cel mai des cuvant pe care l-a rostit mintea mea a fost "ultim/a". Si-acum zic: Adio, ultimul minut de vara!  si-l inlocuiesc cu un nou cuvant "primul, prima."
Imi place sa spun simplu "schimbare de perspectiva", insa cred din toata inima ca Mana Artistului scrie un portativ nou pentru mine, ca e felul Lui tacut de a-mi spune: Cum sa-ti mai demonstrez ca am grija de tine?! si e asa reconfortant sa-mi poarte grija!  E asa linistitor sa stiu ca Tu imi vei pazi picioarele de pietre si sufletul de dureri. E asa balsamica rugaciunea prietenilor mei. E odihnitor sa conduci Tu, sa netezesti carari si sa-mi porti mana in a Ta. 
Te rog sa fie toamna de roade plina.  Te rog sa ramai aici, sa binecuvintezi, sa rasplatesti si daca trebuie sa mangai.  Te rog si sa mergi inaintea mea.  Doar asa am curaj sa vin si eu.  
Iti multumesc pentru credinciosie. Iti multumesc pentru o toamna noua. Ajuta-ne sa ne odihnim in ea, iar puterea Ta sa biruiasca in noi! 

Monday, May 26, 2014

Nu pleci pentru ca ti-a fost bine

Pleci pentru ca realizezi ca ai mainile goale. Ca investiile tale in loc sa creasca, se trec, se irosesc. Vrem sa stam langa oameni ca sa le sporim fericirea, sa construim alaturi de ei. Sa schimbam ceva, sa dam valoare. Insa vin zile cand realizam ca nu putem muta pietre. Zile in care plecam, fara sa ne luam jucariile, fara sa mai pastram ceva, plecam pur si simplu, pentru ca n-a fost bine.  Pentru ca ore, zile, chiar ani se declara pierduti..Pentru ca in urma noastra ramane bine si ramane liniste. Nu suntem mai goi sau mai singuri, nicidecum.  Suntem in sfarsit noi. Noi din nou. Se curma ganduri framantate, nopti de neliniste, nopti in care hotarasti sa lupti din nou si din nou, pana cand dimineata realitatii te trezeste si iti spune ca esti in directia gresita. Ca pui pietre la zidul gresit. 
In fond, nu esti mai sarac sau mai lipsit. Painea aruncata pe ape se intoarce intr-o zi la noi. Nu te lasa coplesit de amaraciune sau de neiertare, din cauza spirtului sarac pentru care nu mai existi acum. E sarac pentru ca n-a stiut intai sa primeasca,  pentru ca nu i-a ramas macar un salut pe buze, pentru ca bratele au fost prea vulnerabile sa construiasca impreuna. 
Pleci ca sa te vindeci, ca sa te bucuri, ca sa fii tu...si stiu ca intr-o zi, zidurile vor fi doar o amintire, ziduri care te-au facut mai puternic. 

Sunday, May 11, 2014

Minunile cresc când le udă Dumnezeu

După lungă așteptare s-a arătat cea mai minunată floare de mai. Micuță, plăpândă crescând pe brațele noastre s-a transformat în cea mai mare minune. E soare, vreme bună, oaza noastra de bucurie.
Cu glas gingas și râs de clopoțel, am uitat de noi si ne-am bucurat copilul din noi, cu copila de langa. 
Gurița ei a rostit cea mai frumoasă declarație pe care au auzit-o urechile mele. "Te 'ebc pana la Cel. Mut"  Și mie nu-mi ajunge o viață s-o iubesc.  S-o iubesc privind-o cum crește, cum aleargă, cum îi zburdă buclițele minunate la urechi, s-o vad cum se bucură, s-o aud cum vorbește. 
Iți multumim Doamne ca ai pus-o în mainile noastre s-o creștem și în inimile noastre s-o iubim. N-avem pricepere și nici putere să o creștem dăcă Tu nu ne dai. N-avem înțelepciune s-o învățăm.  Așa că te rog fii bogat în bunătate și crește-o Tu mare, Doamne. Tu știi cel mai bine. Minunile cresc cand le uzi Tu, Doamne! 

Minune, nu copil! 

Saturday, May 3, 2014

Fabrica de fericire



Fabrica aceea minunată era în vârf de munte. Era fantastic de ispititoare și de ...misterioasă. Toți locuitorii cetății și-ar fi dorit să ajungă acolo, să-ți umple mâinile cu fericire cât pentru o viață. Așa că se sfătuiau zilnic cum să facă. Dar ziua accea avea să fie diferită.  Un tânar cu chip frumos ți cu ochii strălucind a Cer rostea la poalele acelui munte: Ca să întalnești fericirea, nu trebuie să urci, ci să cobori muntele. Audiența era buimacă. cu toții ar fi urcat în secunda următoare.  Oamenii se mulțumise să-și pună întrebări cu carul și să caute drumul potrivit pentru a urca muntele. Nicidecum dacă fabrica de acolo era una reala și împletea fericirea.
Dar cine e Strainul?
Vorba lui era dulce ca mierea și mângâietoare ca adierea vântului. Pe chipul Lui răsărise iubirea. Ne-am înghesuit cu toții să-L vedem, să-L auzim. Tocmai spusese întrebarea care ne mistuia pe toți de-atâtea nopți, de-atâția ani.. Vreți să fiți fericiți? Murmurul vacarmului dădea cel mai răsunător "DA" auzit în cetate.
Umil, necunoscutul cu straie albe, le-a zis: Veți fi fericiți, dacă veți fi nemultumiți de sine, dacă duhul vă va fi sărac și va tânji după Yehova, căci cu El veți locui. Tăcerea era dureroasă.Mulțumirea de sine era focul căldicel la care se încălzeau de-atâta vreme. Freamătul mulțimii s-a liniștit. Capetele istovite erau acum plecate. Yehova fusese ultima lor grijă.
Veți fi fericiți în întristare pentru că Yehova tămăduiește rănile voastre. Ferice de cei cu caracter "moisic" căci ei vor fi stăpânitorii cetătii, fericiți cei ce-și îmblânzesc puterea.
Fericiți veți fi dacă veți tânji ca dreptatea să fie dreaptă. A voastră și-a semenilor voștri. Fericiți sunt cei ce întind mâna celor căzuți fără să fie văzuti, cei ce sunt plini de compasiune. Bucuroși vor fi cei ce-și vor abandona viața în mâna Lui Elohim și-și vor servi aproapele. De cei ce vor uita de ei și vor iubi și sluji pe semenul lor.
Ferice va fi de inimile cristaline,pure în care locuiește Yehova cel curat. Ochii lor Îl vor vedea. Bucuroși vor fi cei vor răspândi pacea,  căci ei vor fi, fiii Celui Prea Înalt. Bucuroși să fiți când pietrele se vor arunca spre voi din pricina Fiului lui Yehova, când ocara va fi pe drumurile voastre pentru ca ați ocrotit dreptatea.  Ferice de voi dacă veți cauta pe Yehova cel Viu și veți asculta Cuvantul Lui.  Bucurie veșnică va umple inimile voastre.
Ah...preaiubiților, spuse El. Nu vă amagiți, când veți ajunge pe Întalțime, veți fi deja fericiți. Fabrica de acolo, e altfel de fabrica. Fericirea e în voi și are forma Chipului lui Elohim.
 Când a plecat de la noi am înțeles cine era Strainul și în clipa aceea am simțit că în inimi ne-a înflorit iubirea.



E greu să scrii despre fericire în momente triste. A fost o mare provocare pentru mine, poate tocmai d'aia mi-a luat așa mult. Însă cred cu tărie că există un anotimp al cărților, un moment perfect în care ne pică în mână și ne învață. Și astfel avem perspective noi și devenim puternici atunci când nu mai știm ce e puterea.

Monday, December 30, 2013

Si-n veci n-o sa mai vie


"Pământule, dă-mi aripi 

săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -"
Blaga L.


    De doua saptamanai ma gandesc cum sa concentrez un an intr-o scriere, intr-o simpla postare. Imi vine asa greu. Citeam epilogul de anul trecut, scurt si dureros pe alocuri.  Dar anul asta a fost wow, a fost un an bun, un an minunat. Dumnezeu a fost credincios, a fost darnic, bogat in bunatate.
 In urma cu un an, eu si cativa prieteni ne-am scris dorintele si le-am ascuns intr-un plic, cu promisiunea ca le vom deschide peste un an. Si le-am deschis. Din multele dorinte, una s-a implinit.  Privind superficial m-a incercat dezamagirea. Insa analizand pe indelete am realizat ca printr-o singura dorinta mi le-a implinit aproape pe toate. Nu e asta minunat?
 In primul rand El merita multumirea ca a tinut viata mea si-a dragilor mei. Ii multumesc Lui ca nu mi-a luat pe nimeni drag si mai mult de-atat, mi-a binecuvantat viata cu oameni minunati, oameni pentru care cuvintele de recunostiinta sunt sarace.  Ii multumesc Domnului ca am mers in fiecare zi pe picioarele mele. Ii multumesc ca m-a purtat si a fost puterea mea. Ii multumesc ca e tot ce eu nu sunt.
Ce-am invatat anul asta?  ca Tacerea nu poate fi acuzata!  Daca esti intelept s-o intelegi, intelege-o, daca nu, accept-o.
Ei bine.. anul asta am fost educata. Sa tac mai mult. Sa accept mai mult. Sa inteleg.  Sa renunt la toate ambitiile nesanatoase, Si sa stii ca ai fost un profesor bun. Si cred ca devi din ce in ce mai bun. Si desigur.. iti multumesc.
Multumesc pentru prezenta, pentru ingaduinta, multumesc pentru voi.

Si-o dorinta sanatoasa: As vrea energie pentru anul ce vine,o investire si-o consumare corecta, si-o asezare deplina in Voia Lui. As vrea pace si liniste. Si-o metamorfozare intr-o revarsare de bunatate pentru  voi!

S-avem un an in care Hristos sa biruiasca in noi! 



Si-ntai tu Doamne si apoi voi, sunteti motivul zambetului meu!