Monday, December 29, 2014

Cu Dumnezeu, pe ape!

 Se duce anul, pe aripi de vultur...în depărtări neîntoarse. Mă făleam cu un an în urmă că am avut ce scrie. Acum mâinile tac și sufletul așterne. Pe ape, sub ape, cu popasuri spre ceruri, așa i-a fost umblarea. Alt oraș, altă casă, alți oameni...și-un veșnic dor în inimă. Cu îndoieli și regrete, cu inimă arsă de glasul surd al rugăciunii, cu nopți în care stelele palide au refuzat să strălucească, cu ploi reci ce n-au udat tâmplele ostenite, cu bucurii neînțelese, trambuline până la nori și înapoi, cu dorințe implinte, cu ape curse din piatră seacă, cu glas de Dumnezeu răsunând ca un sunet de toacă, cu zâmbet de copii de ciocolată, cu oameni aproape, cu oameni departe, cu vorbe dulci și-amare, cu mamă frumoasă, cu tata bun, cu Deli iubitoare și balsamica, cu bunică aici, cu Dumnezeu împlinitor de vise nevisate, cu Dumnezeu mângâietor și elegant, ce-și poartă Mâna în mănușă și Vocea-I suavă topește sufletul pietros, cu Dumnezeu prezent, cu Ureche fină ce-aude glasul meu stins în drum spre ceruri, cu Dumnezeu ce-a netezit cu Pasu-I ferm cărarea mea, cu Dumnezeu ce-a udat blând pământul secetos, cu dragoste ce-a curs când am pierdut ce credeam că iubesc, cu Dumnezeu bogat ce umple ulciorul cu făină și-l îndestulează de nu seacă nicidecum, cu Dumnezeu distanță de-o respirație, ce-așteaptă vorbea mea în fiecare seară, cu Dumnezeu-Rabuni ce mă-nvăța cu șarm didact o lecție nouă: să las din mână lucrul să se întâmple, cu Dumnezeu-Mare Țesător ce împletește o poveste nouă, cu Dumnezeu-Artist ce-a pus în inimă, un cântec nou, pe-un portativ necunoscut, cu Dumnezeu-Stâncă ce-a frânt îndoiala-munte ce-mi creștea păcătoasă deseori,  cu Dumnezeu- Yehova Iire, cu versuri îndreptar pe drumul strâmb, cu genunchi plecați, cu lacrimi curse, de bucurii sau de dureri, cu munți escaladați, cu puteri reînnoite, cu har și credincioșie, cu lanțuri rupte, cu Dumnezeu!  
 Așa a fost: cu Dumnezeu!  
 În gândurile mele stau lângă El, cu capul plecat, El știe tot, prin harul Lui se întâmplă! Eu tac și El vorbește. E timpul Lui, uneori prompt, alteori întârziat, dar ceasu-I sfânt bate la timpul oportun, chiar și-atunci când mă sufocă așteptarea, când respirația-mi devine rugăciune, prin harul Lui, eu tac și cu El se întâmplă!  
 E un an de Dumnezeu ce m-a purtat, pe ape învolburate. M-am întâlnit și merg cu El. și vorba-I mi-e povață! 
 M-am întâlnit cu Dumnezeu și nu mai vreau să merg altfel!  
  
Să va lăsați purtați de El! În ceas târziu, când orologiul nemilos ne schimbă anul, să stați cuminți și-n umilire. E ceas de Dumnezeu! Umblați cu El, prin harul Lui se întâmplă, mai mult și mult mai bun, decât limitările noastre ar putea să cuprindă!  
  

Tuesday, December 16, 2014

Liantul meu catre Ceruri

Ploua, cu picuri mari revarsati pe obrajii ofiliti de durere. Bratele care m-au leganat, m-au crescut, care m-au iubit, vocea blanda rostindu-mi asa frumos, "dulcica mea", se sting. Ii bate durerea in poarta, si-mi usuca sufletul, mainile -mi sunt neputincioase, vocea prea surda sa strig spre cer.  Se face inca un liant si m-as lupta din toate puterile sa nu. Sunt departe, topita de dor si inima mi se strange-n suferinta. As vrea sa cada praf magic din cer care s-aduca vindecare si sa lungeasca timpul.  Ma gandesc la Olar si nu stiu cum sa-L rog, nu stiu cum sa-i cer, mi-au inghetat cuvintele. Am umblat pe strada cu inima plouata. Sa plece ea, sa primesc eu binecuvantare?! Imi plec capul in pamant, n-am putere sa schimb nimic. As vrea sa ma lupt, sa nu accept, dar ce sunt?! tarana framantata cu durere,  cu pierderi ce bat obraznice la usa.  Alunga-le Doamne, lungeste timpul... Imi doresc s-o mai vad si s-o mai pup. Sa-mi stropesc inca un pic inima cu putere.
Te rog, Doamne si te implor! S-o mai vad!



Thursday, December 11, 2014

Am schimbat azi culorile inimii in bucurie

Zilele astea am "rasfoit" un blog, cu aroma de vanilie. Incarcata de emotie am cautat cu fervoare locul unde a poposit, pentru ca... dureros spun, scriitoarea a plecat dintre noi. Eram curioasa daca acum scrie si in Ceruri. Am observat fragmente intregi de conexiune cu Dumnezeu, si-am fost incurajata.  Si observ ca Dumnezeu ne intinde lianti spre ceruri, sub forma de oameni plecati dintre noi mult prea devreme, (spus de parca ar fi vreodata timpul oportun), sub forma de dureri sau greu.  Ne leaga El sufletul de cer si picioarele de strazi de aur. si suntem cu fiecare zi tot mai aproape.
Zilele astea in timp ce vizionam un sport acvatic mi-am dorit tare sa-l practic. Si stiu ca Dumnezeu implineste dorintele noastre, insa resemnata am spus ca in Paradis, in Casa Bucuriei, nu voi mai visa la sport pe apa, oricat de cool, mi s-ar parea aici.
Va scriu sa va indemn, sa neteziti drumul sper Cer. Sa traiti in acceptare, sa lasati lucrurile sa se intample! Acum ma straduiesc sa plantez in viata mea rabdarea de a accepta lucrurile, de a le lasa se intample, de a nu-mi mai chinui fiinta incercand sa le schimb sau grabesc. Sunt prezenta, disponibila si eficienta, construiesc, ud, cat de bine pot, restul se intampla.  Planul Lui e perfect. Nu indraznesc sa-l schimb, sa-i adaug sau modific.
Va spun ca sunt pe pamant fragmente de cer, udate cu cea ma copilareasca bucurie chiar si atunci cand paznicii usilor sunt durerile si teama.  Chiar si atunci, invariabil si neconditionat, e mana de Dumnezeu intinsa spre noi.
Am schimbat azi culorile inimii in bucurie! si o doresc deplina si omniprezenta peste voi. Cu gandul la cer, la aur curat si la Dumnezeu maret si minunat!

Be full of j o y!


I.

Monday, December 8, 2014

Multumesc

Doamne,  

 Pentru puterea ce-o primesc din zori si pana la amurg, multumesc
 Pentru pacea ce-mi tine tare inima, multumesc
 Pentru belsug de hrana, pentru masa plina zi de zi, iti multumesc
 Ca porti grija banilor mei, iti multumesc
 Pentru vorbe intelepte primite-n ceas tarziu...multumesc
 Pentru pierderea irecuperabila a jurnalului pentru ca Tu stii de ce...multumesc
Ca Tu ma imbraci frumos in fiecare zi, Iti multumesc 
Ca esti Pazitorul meu, si pasii mei merg cu incredere pe drumul netezit de Tine, Iti multumesc
Multumesc ca dai sanatate trupului meu, si nicio durere nu-l incearca.
Pentru ca rugaciunile mele au ajuns la poarta Cerului si-au primit ascultare, Iti multumesc
Pentru dragostea revarsata in cascade peste pamantul insetat, multumesc
Ca esti aici. Neconditionat. Multumesc
Ca imi badijonezi inima ranita pe-alocuri, ca o ascunzi intr-a Ta, multumesc
Pentru har si indurare Iti multumesc
Pentru genunchii plecati in Templu Tau sfant asa mult Iti multumesc
Pentru ca nu exista nicio bariera intre noi Doamne, Iti multumesc
Pentru daruirea Ta Doamne iti multumesc, pentru cel mai sfant si curat sange, Iti multumesc
Pentru ca ma inveti rabdarea, pusa pe-altar zi de zi, multumesc.
Pentru timp Iti multumesc, pentru ca esti asa aproape cand imi inchid ochii 
Pentru ca faci cuib gandurilor Tale in mintea mea, asa cum te rog, multumesc
Pentru ca ai sadit lastari de iubire in lumea asta si eu ma bucur la umbra lor 
Pentru ca Doamne, cand ma uit la mainile mele, am totul deplin prin Tine
Pentru ca esti Strajer in noptile nedormite, Iti multumesc
Pentru ca ai udat Multumirea in inima mea si-a crescut Recunostiinta 
Pentru lacrimi, fierbinti si reci, pentru zambet si ras, pana simti ca nu mai ai aer, Iti multumesc
Pentru ca Doamne, mana mea sta strans in a Ta. 
Pentru ca Doamne, nu-mi ajunge o viata sa-ti multumesc, 


Multumesc! 


Monday, November 24, 2014

Ce-i gresit cu tine, domnule?!



Nu functionez pe clisee, nu iau de bune vorbele altora, cum ca toti ati fi la fel, o apa si-un pamant, cu frunze si uscatura, cazute-n toamne tarzii. Nu, nu.  Si asta pana cand, in cazuri repetate in mintea se formuleaza o singura intrebare: Ce-i gresit cu voi, domnilor?!  De cand v-au crescut gheare voua domni in toata firea?
 Cu pretentii si tinute elegante, cu pozitii atarnate in epoleti?! Pe ce ape vi s-a scurs respectul? Si de cand atitudinea asta? De cand sunteti voi conservati in bule de valori inabordabile? De cand va e vorba grea si sunteti antisociali? De cand mizati doar pe interes din partea rasei noastre?
Stimabililor, daca vreti sa fiti stalpi, nu va rezumati la a fi nisip- e suparator numa la gandul de-a intra in papuci.
Armurile sunt pentru cavalerii carora le curge sange prin vene, si devotarea si respectul. Nicidecum pentru a te camufla, si-a te acoperi cu-un scut sa nu devii astfel om de vorba buna si de sfat.
Sunt revoltata in sinea mea, in rasa mea, ca am palarie si n-am in fata cui s-o inchin. Va indemn,  rasturnati oala, selectati cu atentie, ca pana la urma gaseste omul ce-a pornit sa caute.
Sa-mi fie cu iertare: Cer prea mult sa fiti barbati?!?!

Saturday, November 22, 2014

Pentru ca nu mai stiu

Invart pierduta intr-o ciorba si amestesc gandurile cu zarzavatul.  De-ar iesi mai buna, le-as fierbe si pe ele...dar ce sa iasa din gramada de nesabuinta, cuibarita in aceasi minte?! M-am indopat cu alune dulci si sarate in speranta ca o sa-mi alung gustul asta de incertitudine din gura, fara succes insa.
Parca nu-mi mai plac telefoanele matinale.... si parca de niciun fel. Nu mai stiu reactiona in fata lor. Cand e de bine, nu ma mai stiu bucura. Vad tot partea goala. Si-atunci ca si azi, imi plec capul si ma rog: Doamne, nu te uita la mine, nu ma asculta...sunt asa nesabuita in sinea mea. 
Cand se intampla Doamne, nu mai stiu sa ma bucur. Sunt epuizata de asteptare. De fiecare zi in care ma trezesc si trebuie sa fiu puternica. De lupta fiecarei zile. Sunt epuizata cand simt ca trebuie sa mai trag o data de mine, sa mai accept, sa ma confrunt cu necunoscutul, cu responsabilitatea. 
Doamne, binecuvinteaza Tu ce m-asteapta. Fa-ma demna. Fa-mi neuronii harnici! Lasa bucuria si lasa Doamne intelegerea voii Tale si-apoi si odihna ca ma aflu-n planul Tau. 
De cateva zile imi tot suna cantarea asta in minte: 
Totul e în Mâna Lui
Totul e a Domnului
În Mâna Lui, în mâna tare 
A Domnului

Viaţa noastră-o-ncredinţăm 
În braţul Domnului Isus
El ne poartă paşii noştri
Aşa cum ne-a spus
Să lăsăm în grija Lui 
De ceea ce va veni
Este cineva în slavă
Ce ne vede zi de zi.
Si daca eu am cerut de la Tine sa fiu in Voia Ta, si daca Tu tii toate lucrurile, mai da-mi un gram putere sa pot birui si-acum. Sa fii onorat, prin ce sunt, prin ce fac! 


Thursday, November 20, 2014

Fărâme de iubire




Aseara am vorbit mai mult la telefon. Si asta nu pentru ca mi-am propus asta, ci pentru ca prietena dupa prietena m-a sunat. Cand eram la al 4lea telefon, am realizat asta. Ca Dumnezeu im da farame de dragoste prin oamenii din jurul meu. Oameni care simt impreuna cu mine. Care isi amintesc de mine. Care ma incurajeaza, si credeti-ma au cele mai frumoase cuvinte. Oameni prezenti si disponibili. Pe care ma pot baza oricand si respir asa binecuvantata. Gandesc ca si prietenia e o minune, si eu ma declar mai privilegiata. 



Mai primesc farame prin mesaje la ore tarzii sau matinale,  primesc atentii mari si mici, sunt cuprinsa de-un scut de iubire, revarsata de Dumnezeu in voi si raspandita apoi, farame de iubire. In multe seri am tacut inaintea Lui, aveam doar multumire si recunostiinta, fara cuvinte. Eu tac si El ajuta. Binecuvantate fie ele taceri, in care biruitor iese Ajutorul Lui in cale. (Taci inaintea Domnului si nadajduieste in El )
E mai greu acum, dar nadajduiesc neclinit ca Mana Lui ma poarta si indraznesc Doamne sa mai vreau minuni! si farame si binecuvantare! 
Mai vreau si multumesc, si voua, si Lui!