Sunday, November 24, 2013

Ei bine...a renuntat

 Se întețise lupta cum nu mai simțise demult. Durerile se prăvăleau una câte una peste ea, asemeni pietrelor. În loc să se opună, să acționeze sau chiar să facă ceva, renunțase și le aștepta...nu în tăcere ca altădată, ci cu izvoare mari și sărate. Nu mai fusese așa gâtuită de emoții,  nu-i mai ruginise demult sufletul în așa măsură. Poverile erau deosebit de grele și le purta de mult timp. Gândurile devenisera chinuitoare. Cum mai bătea vântul peste biată bătrână. Cântă așa tomnatic și parcă nesfârșit. Supusă chinului neîndurător într-una din seri s-a hotărât să renunțe. A renunțat să mai lupte. A fugit și s-a adaposit sub umbra Aripilor Lui. I-a încredințat lui toată lupta, toată frământarea purtată atâta timp în piept. Toata avalanșa de dureri. Frâiele care au condus amărăciunile atâta timp s-au desprins acum din mâinile istovite și s-a simțit după mult timp liberă.  A rostit din nou și din nou, "facă-se voia Ta!" până când glasul s-a stins și-a fost înlocuit cu o mare de pace. Era acolo Păstorul, după mult timp, era liniște și nici o rană nu mai sângera. Era acolo Mângâierea. Ce bine era.. ce dor i-a fost.  

Thursday, November 21, 2013

Piedestal



N-o mai intalnisem demult pe batrana si-acum parea mai abatuta ca niciodata. Picioarele istovite, chipul palid si obosit, riduri nenumarate pe fruntea altadata senina si ochii goi.  Imi venea greu sa-i cer socoteala...Altadata veselia ei era asa graitoare,  asa contagioasa, si-acum parca greul ei ma durea si pe mine.  Asa ca fara sa gandesc prea mult m-am auzit rostind: ce poveri porti batrana draga?  Cine a intunecat cerul vietii tale?  Si-n loc de grai, ochii i-au devenit mai tristi si-am auzit un oftat de am crezut ca i se rupe pieptul. Mai mult, in colturile ochilor i-au inflorit lacrimi, care mai apoi s-au rostogolit vijelios pe obraji. Dupa ceasuri lungi de asteptare, cu vocea stinsa a spus: Oh... oh cetatea din care vin...Oamenii de-acolo... S-a asezat pe-o buturuga, si-a incrucisat mainile in poala, iar eu am fost ferm convinsa ca o sa aud o poveste cum n-am mai auzit vreodata...
Oamenii de-acolo au luat raul drept bine, si-au luat vorbele si le-au facut sageti, si-au indreptat faptele doar spre ei,  si-au ridicat ziduri in inimile lor. Oameni-piatra. Oameni cu colturi. Oameni sfaramiciosi. 
Am prins curaj si-am intrebat batrana: Cum se numea cetatea unde ai fost?  Piedestal, mi-a raspuns, Piedestal, a repetat cu vocea gatuita de durere. Cetatea aceea e-nvaluita de-un fum al sinelui, de tronuri pe care imparateste cate un Eu. Acolo oamenii nu zabovesc, nu rad, doar alearga fara incetare si-n fiecare zi imbatranesc. Acolo oamenii au altfel de povesti de cat aveam noi aici.  Povesti despre un "Vecin"  pe care le tot repeta obsesiv. Acolo vantul bunului simt n-a batut niciodata si gurile suna tare, semn ca mintiile sunt goale. Oamenii sunt invatati si atotstiutori, n-asculta sfat si nici mustrare. Acolo totul e perfect in ochii lor...
Gandurile mi-au inghetat, gatul mi-a devenit uscat.. si m-am gandit la Soare. Am zis: Acolo nu-i loc pentru Soare?  - E loc! E loc! a spus grav, si ochii i-au stralucit pentru prima data. De cand am ajuns acolo, nu incetez sa-L rog sa rasara, sa vina sa darame intariturile, sa surpe ziduri. Sa umple inimi, sa schimbe minti... E loc! 
Si-atunci am inteles si eu... ca unde nu-i Soare, e intuneric de-neinvins si unde e "Eu", nu-i loc de El. Si tot intr-o goana surda vom fi, daca nu vor straluci razele Lui peste noi. Raze care ard, schimba, purifica, raze sfinte si de dorit in toate cetatile Piedestal pe care le-am intalnit. 

Rasari Soare, rasari! 

Friday, November 15, 2013

Om sau portelan?

Fapta dupa fapta, eveniment dupa eveniment, mi s-a intarit certitudinea: nu-i om, e portelan. Desi era portelanului, personal o consider demult apusa, se pare ca se incapataneaza sa-si pastreze autenticitatea. Ei bine...si nu in vitrina bunicii ca altadata, ci in inimile noastre. 
Originar din China anilor 960, rociile de cuart si mica, formau asa zisa "piatra de portelan", materia prima necesara prelucrarii acestui obiect. Portelanul chinezesc, creat la un standard superior, cu modele florale deosebite a fost cunoscut si apreciat in lumea intreaga. 
Insa, noi, muritorii de rand am incetat sa le privim doar ca pe niste obiecte de arta, asa ca ne-am "metamorfozat" in ele. 
Astfel am devenit reci si nesimtitori, nepasatori si exagerat de sensibili. Si..din tot materialul de calitate pe care l-a investit Creatorul in noi, ne-am transformat in obiecte, asezate confortabil in spatele unei vitrine, locul perfect pentru a gazdui praful. Orice vorba deranjeaza, orice vorba irita, sigurul care conteaza si merita: sunt eu! 
Serios?! 

Sparga Domnul cu dragostea Lui toata ceramica ce ne inconjoara inimile.  Incalzeasca Domnul cu caldura Lui, toate raceliile noastre, lumineze cu lumina Lui intunericul nostru! 
Sa ne faca Domnul partasi procesului prin care "piatra de portelan" devine sticla fina si de calitate, devine opera Lui perfecta de arta. De altfel, singurul lucru bun pe care-l vad si consider bun la portelan! 

Friday, November 8, 2013

N-am niciunul... toti s-au dus


Ei bine...s-a mai dus unul.  Si El a fost Pazitorul meu! Si astazi mai sunt pentru ca a fost El.- Oridecate ori a fost nevoie.  A fost o Mana intinsa, o Inima iubitoare, o Minte inteleapta. A fost si este tot ce eu nu sunt.  
A fost un an al contrastelor.  Bucurii care mi-au extaziat inima si dureri care mi-au ingenuncheat-o. Si la final de an asta e certudinea mea, ca nu exista alta nadejde: "Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateaza-ti inima si nadajduieste in Domnul! (Ps.27:14)" 
Multumesc oamenilor de langa mine pentru rabdare, pentru bunatate si pentru prezenta. Multumesc pentru timpul vostru.  Multumesc ca sunteti. Imi doresc sa fiu o revarsare de bunatate si de dragoste pentru voi... si esuez. Imi doresc sa va aduc bucurie si sa fiu prezenta si eu... dar gresesc.  Si pentru ce nu sunt, imi pare rau. In schimb, multumesc ca voi sunteti minunati.  Multumesc pentru inca un an cu voi! 
Si de-acum, te rog Doamne, prinde mana mea si condu  pasii mei! Ia mintea mea si umple-o de cunostiinta Ta, ia inima mea si toarna din dragostea Ta, ia mainile mele si inzesteaza-le! 
Si doresc ca uitandu-Te la mine sa ai bucurie! 


Sunday, October 6, 2013

Un gand. O frunza. O toamna

Adia un aer rece destul de iritat, dar soarele se lupta cu el ca-n luptele mistice de altadata. Ma gandesc ca lupte mistice trebuie sa fie, pentru ca in ele binele invinge intotdeauna.   Frunzele se agitau neobosite. A mai trecut o vara peste ele, si-acum aerul rece le spulbera cu putere tranindu-le la pamant, asta dupa ce le-a oferit haine noi, colorate posomorat. Surprinzator... ziua asta de toamna mi s-a cuibarit in inima. Si m-am gandit la ganduri. La ganduri ca la frunze.  Sunt atat de multe, de neobosite. Sunt cand vii, cand triste... capata haine de toate culorile si intensitati de toate nuantele ca intr-un final sa moara, sa dispara sau chiar sa se piarda in neantul mintii.  Uneori se dovedesc puternice, te ravasesc, te imprastie. Si de multe ori sunt calcate in picioare, in mod tacut, si poate fara regrete de actiunile noastre.  Si-atunci m-am intors la Stapanul meu si-am intrebat: Doamne, de ce ai lasat gandul? De ce ai lasat in mintile noastre acest dusman? si primul verset care mi-a venit in minte a fost " si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos". (2Cor.10:5) mi-a sugerat ca gandurile noastre trebuiesc educate si apoi directia pe care trebuie s-o prinda "frunzele mintii: "Cat de mult iubesc Legea Ta! Toata ziua ma gandesc la ea. (Ps.119:97) 
Apoi m-am gandit la  David- framantat de ganduri neobosite isi aminteste ca Dumnezeu este Mangaietor pentru ele. Ca atunci cand devin sufocante si se varsa agresiv peste noi, Mana Lui le linisteste. "Cand ganduri negre se framanta cu gramada inauntrul meu, mangaierile Tale imi invioreaza sufletul. (Ps.94:19)"  
Sunt multumita ca El e minunat. Ca ne-a lasat natura sa ne vorbeasca in cel mai frumos mod.  Ca ne invata in mod tacut pentru ochi, dar asurzitor pentru inima.  Ii multumesc ca a facut toamna asa minunata! II multumesc si pentru ganduri ca de-acum stiu ca trebuie sa le canalizez in directia corecta, sa le supun, sa le vars inaintea Lui ca El sa le imblanzeasca.  II multumesc si pentru frunze. Si da, doresc ca inima si mintea sa fie coplesite de ganduri sfinte! 

Bine ai venit, toamna!  



Saturday, September 28, 2013

Vreau prea mult si prea neobisnuit?!


29.09.2013 -UPDATE 

Imi place asa mult cand Dumnezeu ma corecteaza. Cand imi vorbeste, cand imi da o noua perspectiva asupra lucrurilor.  E minunat sa mergi cu El pe mare. 
De dimineata primul lucru care imi rasuna era acesta: "Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. (Ioan.14:1)" Si brusc m-am dezarmat. E nevoie de credinta, sa rezistam. E nevoie sa pasim pe mare spre El cu increderea ca mana Lui ne va prinde si ca ochiul Lui ne va veghea permanent. E nevoie sa fim curajosi sa coboram din barca durerilor, a gandurilor framantate ca sa-L intalnim pe El.
Am tot spus ca  ma uit la oamenii si astazi gandul meu a fost corectat:  Sa ma uit intai la Hristos si-apoi la oameni.  Am gresit, recunosc. Am privit cu ochii gresiti si din directia gresita. Insa am o perspectiva noua.  Sa privesc intai la El!  


28.09.2013 
Resimt asa o sete dupa Dumnezeu.  O sete care imi umple mintea de ganduri fugare si de multe ori chinuite si inima de seceta.  De ce nu e aici? sau de ce nu vine? De ce nu vine sa se termine noaptea neagra in care ne-am cufundat?! In care ne-am adancit valoriile si ne-am culcat principiile. Toate dorm. Si noi pe langa ele. Si-avem nevoie de un glas de Mire sa ne trezeasca. Sa ne mangaie. 
Privesc la oameni, din nou si din nou. Si-i gasesc la fel. Incarcati de rautate si de nepasare. Si-atunci ma incapatanez sa-i vad buni. Sa-i vad asa cum Domnul ii vede. Sa-i iubesc cu o dragoste ca a Lui. Si-atunci ruga imi devine fierbinte.. si-as vrea ca si paharul meu sa fie departat. As vrea sa fiu binecuvantare.  As vrea sa leg rani, sa bucur inimi. As vrea sa fiu draguta cu tine pentru ca asa sunt eu. Si tu sa vezi si sa intelegi asta si nicidecum sa crezi ca exista un scop in spate. 
As vrea ca pruncii sa fie iubiti de parintii lor. As vrea din toata inima ca, casniciile sa fie sfinte si cei doi sa fie una.  
As vrea ca bucuriile sa fie mari din lucrurile mici. As vrea sa fim atenti unii cu altii. As vrea sa dam jos zidurile care ne-au inconjurat inimile.. si sa le lasam sa pompeze sangele sfant al vietii si-al dragostei.  As vrea sa traim cu folos.  Cu zambet. Cu credinta. Cu nadejde.  
As vrea ca Ispititorul sa nu ne mai bata la usi "O, Doamne, departeaza-l pe Cel rau!" Sa nu ne mai impinga in pacat.  Sa nu ne mai intristeze. Sa nu fie clocite oualele lui in noi!
As vrea ca rabdarea sa fie nelimitata, nemasurata, abundenta. 
Vreau prea mult si prea neobisnuit?! Vreau?  
Vreau din Tine intai de toate.  Sa ma umpli de Tine, de pace si bucurie din Tine si chiar de-ar fi sa-mi devina rugaciunea - aer, eu tot pe Tine te-aleg!  

Sunday, September 22, 2013

Avem nevoie de Tine!

Ma gandeam zilele astea in mod deosebit la Domnul. Chiar si-atunci cand am ingenucheat cu lacrimile mele la El.  Le-am rostogolit ca pe niste pietre si L-am mustrat cu inima ranita. Si-atunci soapta Lui a fost blanda, tamaduitoare. Am auzit ca timpul Lui batea diferit si-am inteles ca pe-al meu trebuie sa scrie rabdare.
O Doamne zic si-acum: Avem atata nevoie de Tine!  Nu stim sa ne bucuram, nu stim sa plangem pana nu ne inveti Tu! 
Si-n timp ce dalta lucreaza cu sunete asurzitoare si glasul rugaciunii mele se intensifica. Si ma doare ca lutul striga catre Olar cand n-are niciun drept...
Imi rasuna in urechi cantarea "Te vad cum cobori muntele/ Si toti vor sa se-atinga de haina Ta" .. si-mi vine parca sa trag cu putere de haina Ta, Doamne! Sa-mi auzi glasul. Sa ma faci o binecuvantare pentru lumea mea. O reflexie a dragostei si a bunatatii Tale. Sa-mi faci din minte o locuinta a intelepciunii Tale si din inima, una a iubirii Tale.  


" Doamne daca vrei Tu poti
 Doamne daca vrei Tu poti
 Da Doamne daca vrei tu poti
 Sa m-atingi cu mana Ta
 Sa atingi azi viata mea."


Doamne, e seceta fara Tine si dupa Tine!  Avem nevoie de Tine!