Sunday, August 31, 2014

Î n c e p u t

A inceput toamna, a inceput, inceput, inceput. Saptamana ce-a trecut, cel mai des cuvant pe care l-a rostit mintea mea a fost "ultim/a". Si-acum zic: Adio, ultimul minut de vara!  si-l inlocuiesc cu un nou cuvant "primul, prima."
Imi place sa spun simplu "schimbare de perspectiva", insa cred din toata inima ca Mana Artistului scrie un portativ nou pentru mine, ca e felul Lui tacut de a-mi spune: Cum sa-ti mai demonstrez ca am grija de tine?! si e asa reconfortant sa-mi poarte grija!  E asa linistitor sa stiu ca Tu imi vei pazi picioarele de pietre si sufletul de dureri. E asa balsamica rugaciunea prietenilor mei. E odihnitor sa conduci Tu, sa netezesti carari si sa-mi porti mana in a Ta. 
Te rog sa fie toamna de roade plina.  Te rog sa ramai aici, sa binecuvintezi, sa rasplatesti si daca trebuie sa mangai.  Te rog si sa mergi inaintea mea.  Doar asa am curaj sa vin si eu.  
Iti multumesc pentru credinciosie. Iti multumesc pentru o toamna noua. Ajuta-ne sa ne odihnim in ea, iar puterea Ta sa biruiasca in noi! 

Monday, May 26, 2014

Nu pleci pentru ca ti-a fost bine

Pleci pentru ca realizezi ca ai mainile goale. Ca investiile tale in loc sa creasca, se trec, se irosesc. Vrem sa stam langa oameni ca sa le sporim fericirea, sa construim alaturi de ei. Sa schimbam ceva, sa dam valoare. Insa vin zile cand realizam ca nu putem muta pietre. Zile in care plecam, fara sa ne luam jucariile, fara sa mai pastram ceva, plecam pur si simplu, pentru ca n-a fost bine.  Pentru ca ore, zile, chiar ani se declara pierduti..Pentru ca in urma noastra ramane bine si ramane liniste. Nu suntem mai goi sau mai singuri, nicidecum.  Suntem in sfarsit noi. Noi din nou. Se curma ganduri framantate, nopti de neliniste, nopti in care hotarasti sa lupti din nou si din nou, pana cand dimineata realitatii te trezeste si iti spune ca esti in directia gresita. Ca pui pietre la zidul gresit. 
In fond, nu esti mai sarac sau mai lipsit. Painea aruncata pe ape se intoarce intr-o zi la noi. Nu te lasa coplesit de amaraciune sau de neiertare, din cauza spirtului sarac pentru care nu mai existi acum. E sarac pentru ca n-a stiut intai sa primeasca,  pentru ca nu i-a ramas macar un salut pe buze, pentru ca bratele au fost prea vulnerabile sa construiasca impreuna. 
Pleci ca sa te vindeci, ca sa te bucuri, ca sa fii tu...si stiu ca intr-o zi, zidurile vor fi doar o amintire, ziduri care te-au facut mai puternic. 

Sunday, May 11, 2014

Minunile cresc când le udă Dumnezeu

După lungă așteptare s-a arătat cea mai minunată floare de mai. Micuță, plăpândă crescând pe brațele noastre s-a transformat în cea mai mare minune. E soare, vreme bună, oaza noastra de bucurie.
Cu glas gingas și râs de clopoțel, am uitat de noi si ne-am bucurat copilul din noi, cu copila de langa. 
Gurița ei a rostit cea mai frumoasă declarație pe care au auzit-o urechile mele. "Te 'ebc pana la Cel. Mut"  Și mie nu-mi ajunge o viață s-o iubesc.  S-o iubesc privind-o cum crește, cum aleargă, cum îi zburdă buclițele minunate la urechi, s-o vad cum se bucură, s-o aud cum vorbește. 
Iți multumim Doamne ca ai pus-o în mainile noastre s-o creștem și în inimile noastre s-o iubim. N-avem pricepere și nici putere să o creștem dăcă Tu nu ne dai. N-avem înțelepciune s-o învățăm.  Așa că te rog fii bogat în bunătate și crește-o Tu mare, Doamne. Tu știi cel mai bine. Minunile cresc cand le uzi Tu, Doamne! 

Minune, nu copil! 

Saturday, May 3, 2014

Fabrica de fericire



Fabrica aceea minunată era în vârf de munte. Era fantastic de ispititoare și de ...misterioasă. Toți locuitorii cetății și-ar fi dorit să ajungă acolo, să-ți umple mâinile cu fericire cât pentru o viață. Așa că se sfătuiau zilnic cum să facă. Dar ziua accea avea să fie diferită.  Un tânar cu chip frumos ți cu ochii strălucind a Cer rostea la poalele acelui munte: Ca să întalnești fericirea, nu trebuie să urci, ci să cobori muntele. Audiența era buimacă. cu toții ar fi urcat în secunda următoare.  Oamenii se mulțumise să-și pună întrebări cu carul și să caute drumul potrivit pentru a urca muntele. Nicidecum dacă fabrica de acolo era una reala și împletea fericirea.
Dar cine e Strainul?
Vorba lui era dulce ca mierea și mângâietoare ca adierea vântului. Pe chipul Lui răsărise iubirea. Ne-am înghesuit cu toții să-L vedem, să-L auzim. Tocmai spusese întrebarea care ne mistuia pe toți de-atâtea nopți, de-atâția ani.. Vreți să fiți fericiți? Murmurul vacarmului dădea cel mai răsunător "DA" auzit în cetate.
Umil, necunoscutul cu straie albe, le-a zis: Veți fi fericiți, dacă veți fi nemultumiți de sine, dacă duhul vă va fi sărac și va tânji după Yehova, căci cu El veți locui. Tăcerea era dureroasă.Mulțumirea de sine era focul căldicel la care se încălzeau de-atâta vreme. Freamătul mulțimii s-a liniștit. Capetele istovite erau acum plecate. Yehova fusese ultima lor grijă.
Veți fi fericiți în întristare pentru că Yehova tămăduiește rănile voastre. Ferice de cei cu caracter "moisic" căci ei vor fi stăpânitorii cetătii, fericiți cei ce-și îmblânzesc puterea.
Fericiți veți fi dacă veți tânji ca dreptatea să fie dreaptă. A voastră și-a semenilor voștri. Fericiți sunt cei ce întind mâna celor căzuți fără să fie văzuti, cei ce sunt plini de compasiune. Bucuroși vor fi cei ce-și vor abandona viața în mâna Lui Elohim și-și vor servi aproapele. De cei ce vor uita de ei și vor iubi și sluji pe semenul lor.
Ferice va fi de inimile cristaline,pure în care locuiește Yehova cel curat. Ochii lor Îl vor vedea. Bucuroși vor fi cei vor răspândi pacea,  căci ei vor fi, fiii Celui Prea Înalt. Bucuroși să fiți când pietrele se vor arunca spre voi din pricina Fiului lui Yehova, când ocara va fi pe drumurile voastre pentru ca ați ocrotit dreptatea.  Ferice de voi dacă veți cauta pe Yehova cel Viu și veți asculta Cuvantul Lui.  Bucurie veșnică va umple inimile voastre.
Ah...preaiubiților, spuse El. Nu vă amagiți, când veți ajunge pe Întalțime, veți fi deja fericiți. Fabrica de acolo, e altfel de fabrica. Fericirea e în voi și are forma Chipului lui Elohim.
 Când a plecat de la noi am înțeles cine era Strainul și în clipa aceea am simțit că în inimi ne-a înflorit iubirea.



E greu să scrii despre fericire în momente triste. A fost o mare provocare pentru mine, poate tocmai d'aia mi-a luat așa mult. Însă cred cu tărie că există un anotimp al cărților, un moment perfect în care ne pică în mână și ne învață. Și astfel avem perspective noi și devenim puternici atunci când nu mai știm ce e puterea.

Monday, December 30, 2013

Si-n veci n-o sa mai vie


"Pământule, dă-mi aripi 

săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -"
Blaga L.


    De doua saptamanai ma gandesc cum sa concentrez un an intr-o scriere, intr-o simpla postare. Imi vine asa greu. Citeam epilogul de anul trecut, scurt si dureros pe alocuri.  Dar anul asta a fost wow, a fost un an bun, un an minunat. Dumnezeu a fost credincios, a fost darnic, bogat in bunatate.
 In urma cu un an, eu si cativa prieteni ne-am scris dorintele si le-am ascuns intr-un plic, cu promisiunea ca le vom deschide peste un an. Si le-am deschis. Din multele dorinte, una s-a implinit.  Privind superficial m-a incercat dezamagirea. Insa analizand pe indelete am realizat ca printr-o singura dorinta mi le-a implinit aproape pe toate. Nu e asta minunat?
 In primul rand El merita multumirea ca a tinut viata mea si-a dragilor mei. Ii multumesc Lui ca nu mi-a luat pe nimeni drag si mai mult de-atat, mi-a binecuvantat viata cu oameni minunati, oameni pentru care cuvintele de recunostiinta sunt sarace.  Ii multumesc Domnului ca am mers in fiecare zi pe picioarele mele. Ii multumesc ca m-a purtat si a fost puterea mea. Ii multumesc ca e tot ce eu nu sunt.
Ce-am invatat anul asta?  ca Tacerea nu poate fi acuzata!  Daca esti intelept s-o intelegi, intelege-o, daca nu, accept-o.
Ei bine.. anul asta am fost educata. Sa tac mai mult. Sa accept mai mult. Sa inteleg.  Sa renunt la toate ambitiile nesanatoase, Si sa stii ca ai fost un profesor bun. Si cred ca devi din ce in ce mai bun. Si desigur.. iti multumesc.
Multumesc pentru prezenta, pentru ingaduinta, multumesc pentru voi.

Si-o dorinta sanatoasa: As vrea energie pentru anul ce vine,o investire si-o consumare corecta, si-o asezare deplina in Voia Lui. As vrea pace si liniste. Si-o metamorfozare intr-o revarsare de bunatate pentru  voi!

S-avem un an in care Hristos sa biruiasca in noi! 



Si-ntai tu Doamne si apoi voi, sunteti motivul zambetului meu! 

Wednesday, December 4, 2013

Oameni flamanzi

  
 Oamenii sunt flămânzi.Continuu flămânzi. Sunt pământuri secetoase care tânjesc după izvoare de ape. Și-atunci ei trebuie hrăniți, dar nu cu hrana asta trupească ci hrăniți cu sentimente, cu vorbe, cu fapte. De câte ori mă gândesc la oameni îmi răsuna un citat în minte: "relațiile sunt esența vieții" dar tare m-aș bucura să nu fie așa, pentru că în ultima vreme tot mai des îi asemuiesc cu copacii din pădure, tăcuți, tainici, goi, și lucrând pentru propria coroană. 
 Și-n timp ce mintea mea frământa la "pădurea asta de oamenii"  m-am gândit la scena din Matei 14: "Locul acesta este pustiu, și vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare."N-au nevoie să plece", le-a răspuns Isus, "dați-le voi să mănânce."   
 Nu vreau să scot din context, vreau să subliniez un lucru: Suntem responsabili! Dacă hotărâm să ținem oameni lângă noi, trebuie să-i hrănim, să-i adăpam. Când într-un fel, când într-altul.  Oare nu-i destul de greu așa? Oare nu-s poverile destule și suficiente de trebuie să le suplimentăm numărul? Oare chiar nu vrem să vedem minunile lui Dumnezeu ținându-i lângă noi? Chiar trebuie să-i trimitem să-și cumpere de mâncare? Oare e greu să-i prețuim? E reconfortant să-i vedem plecați prin "sate"?  
 Dorința și rugăciunea mea e să fim generoși. Să fim conștienți că nu la întâmplare ni se încredințează inimile oamenilor, să plantăm în ele. Să fim responsabili pentru felul în care o facem. Pentru că minunile se întâmplă când rămân și nicidecum când pleacă... pentru că oamenii de lângă noi chiar sunt flămânzi.  

  

Sunday, November 24, 2013

Ei bine...a renuntat

 Se întețise lupta cum nu mai simțise demult. Durerile se prăvăleau una câte una peste ea, asemeni pietrelor. În loc să se opună, să acționeze sau chiar să facă ceva, renunțase și le aștepta...nu în tăcere ca altădată, ci cu izvoare mari și sărate. Nu mai fusese așa gâtuită de emoții,  nu-i mai ruginise demult sufletul în așa măsură. Poverile erau deosebit de grele și le purta de mult timp. Gândurile devenisera chinuitoare. Cum mai bătea vântul peste biată bătrână. Cântă așa tomnatic și parcă nesfârșit. Supusă chinului neîndurător într-una din seri s-a hotărât să renunțe. A renunțat să mai lupte. A fugit și s-a adaposit sub umbra Aripilor Lui. I-a încredințat lui toată lupta, toată frământarea purtată atâta timp în piept. Toata avalanșa de dureri. Frâiele care au condus amărăciunile atâta timp s-au desprins acum din mâinile istovite și s-a simțit după mult timp liberă.  A rostit din nou și din nou, "facă-se voia Ta!" până când glasul s-a stins și-a fost înlocuit cu o mare de pace. Era acolo Păstorul, după mult timp, era liniște și nici o rană nu mai sângera. Era acolo Mângâierea. Ce bine era.. ce dor i-a fost.