Zilele astea, mi-a răsunat în urechi versetul de mai sus, în timpul în care inima mea se frămanta în direcţia asta. În momentele în care simţeam că "painea este aruncată pe ape" Acel Cineva mi-a amintit cum trebuie să fie daruireă mea. Mustrată în duhul meu de reamintirea pasajului din Scripturi mi-am liniştit inima şi am înţeles alte două lucruri. - Să fiu întai dăruitor cu bucurie... şi nu să-mi amărăsc inima ca n-am auzit nici măcar tradiţionalul "mulţumesc". Sa fiu bucuroasă ca eu am fost invrednicită să daruiesc. Am avut şi am putut da.
Şi-o altă perspectivă pe care am primit-o a fost aceasta:
- Să fiu dăruitor cu mulţumire...Tot auzim că suntem egoisti, egocentristi, mega concentrati pe sine... ei bine, chiar suntem. Dar gandiţi-vă : paharul cu apa oferit astazi, nu v-ar placea să fie primit maine de copii nostri? Bătrâna ajutată azi cu transportul plaselor de cumpăraturi, nu poate fi mâine mama noastră?! N-am putea oare să gândim într-un spectru mai larg, că binele nostru de azi, va fi binele de care vor profita dragii noştri mâine?! Oare rămâne Dumnezeul nostru dator?
Fiţi dăruitori! Azi! Cu mulţumire! Cu bucurie!
