Nu pleci pentru ca ti-a fost bine

Pleci pentru ca realizezi ca ai mainile goale. Ca investiile tale in loc sa creasca, se trec, se irosesc. Vrem sa stam langa oameni ca sa le sporim fericirea, sa construim alaturi de ei. Sa schimbam ceva, sa dam valoare. Insa vin zile cand realizam ca nu putem muta pietre. Zile in care plecam, fara sa ne luam jucariile, fara sa mai pastram ceva, plecam pur si simplu, pentru ca n-a fost bine.  Pentru ca ore, zile, chiar ani se declara pierduti..Pentru ca in urma noastra ramane bine si ramane liniste. Nu suntem mai goi sau mai singuri, nicidecum.  Suntem in sfarsit noi. Noi din nou. Se curma ganduri framantate, nopti de neliniste, nopti in care hotarasti sa lupti din nou si din nou, pana cand dimineata realitatii te trezeste si iti spune ca esti in directia gresita. Ca pui pietre la zidul gresit. 
In fond, nu esti mai sarac sau mai lipsit. Painea aruncata pe ape se intoarce intr-o zi la noi. Nu te lasa coplesit de amaraciune sau de neiertare, din cauza spirtului sarac pentru care nu mai existi acum. E sarac pentru ca n-a stiut intai sa primeasca,  pentru ca nu i-a ramas macar un salut pe buze, pentru ca bratele au fost prea vulnerabile sa construiasca impreuna. 
Pleci ca sa te vindeci, ca sa te bucuri, ca sa fii tu...si stiu ca intr-o zi, zidurile vor fi doar o amintire, ziduri care te-au facut mai puternic. 

Minunile cresc când le udă Dumnezeu

După lungă așteptare s-a arătat cea mai minunată floare de mai. Micuță, plăpândă crescând pe brațele noastre s-a transformat în cea mai mare minune. E soare, vreme bună, oaza noastra de bucurie.

Cu glas gingas și râs de clopoțel, am uitat de noi si ne-am bucurat copilul din noi, cu copila de langa. 

Gurița ei a rostit cea mai frumoasă declarație pe care au auzit-o urechile mele. "Te 'ebc pana la Cel. Mut"  Și mie nu-mi ajunge o viață s-o iubesc.  S-o iubesc privind-o cum crește, cum aleargă, cum îi zburdă buclițele minunate la urechi, s-o vad cum se bucură, s-o aud cum vorbește. 

Iți multumim Doamne ca ai pus-o în mainile noastre s-o creștem și în inimile noastre s-o iubim. N-avem pricepere și nici putere să o creștem dăcă Tu nu ne dai. N-avem înțelepciune s-o învățăm.  Așa că te rog fii bogat în bunătate și crește-o Tu mare, Doamne. Tu știi cel mai bine. Minunile cresc cand le uzi Tu, Doamne! 

Minune, nu copil! 

Fabrica de fericire

Fabrica aceea minunată era în vârf de munte. Era fantastic de ispititoare și de ...misterioasă. Toți locuitorii cetății și-ar fi dorit să ajungă acolo, să-ți umple mâinile cu fericire cât pentru o viață. Așa că se sfătuiau zilnic cum să facă. Dar ziua accea avea să fie diferită.  Un tânar cu chip frumos ți cu ochii strălucind a Cer rostea la poalele acelui munte: Ca să întalnești fericirea, nu trebuie să urci, ci să cobori muntele. Audiența era buimacă. cu toții ar fi urcat în secunda următoare.  Oamenii se mulțumise să-și pună întrebări cu carul și să caute drumul potrivit pentru a urca muntele. Nicidecum dacă fabrica de acolo era una reala și împletea fericirea.
Dar cine e Strainul?
Vorba lui era dulce ca mierea și mângâietoare ca adierea vântului. Pe chipul Lui răsărise iubirea. Ne-am înghesuit cu toții să-L vedem, să-L auzim. Tocmai spusese întrebarea care ne mistuia pe toți de-atâtea nopți, de-atâția ani.. Vreți să fiți fericiți? Murmurul vacarmului dădea cel mai răsunător "DA" auzit în cetate.
Umil, necunoscutul cu straie albe, le-a zis: Veți fi fericiți, dacă veți fi nemultumiți de sine, dacă duhul vă va fi sărac și va tânji după Yehova, căci cu El veți locui. Tăcerea era dureroasă.Mulțumirea de sine era focul căldicel la care se încălzeau de-atâta vreme. Freamătul mulțimii s-a liniștit. Capetele istovite erau acum plecate. Yehova fusese ultima lor grijă.
Veți fi fericiți în întristare pentru că Yehova tămăduiește rănile voastre. Ferice de cei cu caracter "moisic" căci ei vor fi stăpânitorii cetătii, fericiți cei ce-și îmblânzesc puterea.
Fericiți veți fi dacă veți tânji ca dreptatea să fie dreaptă. A voastră și-a semenilor voștri. Fericiți sunt cei ce întind mâna celor căzuți fără să fie văzuti, cei ce sunt plini de compasiune. Bucuroși vor fi cei ce-și vor abandona viața în mâna Lui Elohim și-și vor servi aproapele. De cei ce vor uita de ei și vor iubi și sluji pe semenul lor.
Ferice va fi de inimile cristaline,pure în care locuiește Yehova cel curat. Ochii lor Îl vor vedea. Bucuroși vor fi cei vor răspândi pacea,  căci ei vor fi, fiii Celui Prea Înalt. Bucuroși să fiți când pietrele se vor arunca spre voi din pricina Fiului lui Yehova, când ocara va fi pe drumurile voastre pentru ca ați ocrotit dreptatea.  Ferice de voi dacă veți cauta pe Yehova cel Viu și veți asculta Cuvantul Lui.  Bucurie veșnică va umple inimile voastre.
Ah...preaiubiților, spuse El. Nu vă amagiți, când veți ajunge pe Întalțime, veți fi deja fericiți. Fabrica de acolo, e altfel de fabrica. Fericirea e în voi și are forma Chipului lui Elohim.
 Când a plecat de la noi am înțeles cine era Strainul și în clipa aceea am simțit că în inimi ne-a înflorit iubirea.



E greu să scrii despre fericire în momente triste. A fost o mare provocare pentru mine, poate tocmai d'aia mi-a luat așa mult. Însă cred cu tărie că există un anotimp al cărților, un moment perfect în care ne pică în mână și ne învață. Și astfel avem perspective noi și devenim puternici atunci când nu mai știm ce e puterea.