Intalnirea dintre naivitate si diplomatie a fost dureroasa, mi-o fost inima pe altar din nou si din nou.
Si stau acum, la cativa kilometrii distanta, gandindu-ma ca diplomatia s-a dus pe drumul fara intoarcere. N-am nici macar o poza cu chipul ei, insa amintirile imi sunt mai vii ca orice poze cu sunete din rasul ei. A fost un om-lectie, un om datorita caruia, eu nu eram astazi ce sunt, si-atunci ii sunt recunoscatoare. Ma bucur ca i-am vazut chipul respirand si mirosind flori de liliac, ma bucur ca am vazut-o mancand cu bucurie puerila visine primavaratice, la ultimele intalniri, m-am bucurat si de iubirea ce-am simtit-o atunci navalindu-mi in inima. Acum e ceas tarziu, ma doare inima prin colturi, si-ti multumesc femeie-lectie! ai slefuit necioplirea din mine!
Sunt resemnata la gandul ca pasesti pe strazi de aur, cu ambele picioare, si orice suferinta a fost curmata.
Ne-om revedea curand!
