Pe vremuri erau doar rugăciuni. Rugăciuni pentru ce vedeam. Ce auzeam.
Rugăciuni în care îngerii trebuiau să coboare din cer să cânte cu voi. Niciodată n-am visat. Nici n-am îndrăznit să-mi doresc. Apoi totul s-a schimbat. Dumnezeu a adus
vremuri şi conjuncturi potrivite. Dumnezeu a împlinit ce n-am îndrăznit să
visez. La început a fost bucurie
pură. Şi-acum este mai mult
de-atât. Acum e bucurie şi muncă. Muncă pe care n-o anticipasem. Acum sunt ispite. Uneori prea mari. Nu pot drumurile să fie
netede. N-ar duce nicăieri.
Notele nu sunt doar semne simple, ci prind viaţă când le
cantam din suflet. Întreg portativul se
revarsă, devine un canal de la inimă, la inimă. Un canal prin care curge
dragoste, în cea mai pură formă.
E aşa multă bucurie când îţi cântăm, Doamne. Când suntem folosiţi de Tine. Când Mâna Ta ne
dirijează. Sunt nepreţuite lacrimile din ochii celor ce ne ascultă. Zâmbetele. Bucuriile. Când văd că se desprind
de scaune, când îşi înalţa mâinile. Când
Tu primeşti lauda. Închinarea.
Sunt onorată Dumnezeu să-Ţi cânt. Am primt un rol măreţ. Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc că ne-ai dat cântarea. Să ne
bucure, să ne mângâie, să ne vindece. Îţi
mulţumesc pentru cântarea din inimă. îţi mulţumesc că nu i se termină partitura niciodată.
Până la ultima bătaie
a inimii, până la ultimul glas, Tu vei fi lauda mea!
