Visul meu cel mai măreț a fost să am o casă. O casă a mea. După
ani de chirii, uneori mă trezeam rugându-mă să dispară din mine dorința asta
dacă tot nu se materializează.
Alteori ori, mă consolam cu gândul că în ceruri Dumnezeu ne
pregătește o casă. Însă anul acesta a fost diferit. A început timid, nu întrezăream nimic ce-ar seamăna cu
o casă, nimic ce-ar semăna cu ceea ce am acum, cu ce-am primit de la Domnul,
în dar, o casă . Spațiul în care locuiam se transformase tulburător. Liniștea
dispăruse complet așa că am început să mă gândesc tot mai mult cum să-mi procur
un loc al meu. Am căutat aproximativ o lună pe internet. Mi se lipise
inima de-o zonă anume. Am mers și-am văzut un spațiu, însă nu am rezonat cu
condițiile impuse. La plecare am vizitat un alt spațiu, în construcție. Se
potrivea cu toate condițiile pe care mi le stabilisem eu în minte.
Ne-am programat zilele următoare la notar. Și-apoi am așteptat să
se finalizeze construcția. O așteptare de-o vară. Cu emoții și planuri și
tot ce cuprinde un vis pe cale de împlinire. Și-apoi o mișcare “greșită”. În
plină tranzacție bancară, mi-am schimbat jobul.
Ofertă de job picată din
ceruri, cu o diferența financiară semnificativă. Acceptat, semnat – imediat. Binecuvântare cum numai Dumnezeu
poate da.
Și apoi o vale adâncă: respingere de dosar– neîndeplinirea condițiilor de baza (minim 3 luni lucrate la locul de muncă prezent) Am
văzut sub ochii mei destrămandu-se tot visul. Mi-am pus stop tuturor planurilor
de décor și amenajare cu care cochetasem în ultimele luni. Mai concret, am murit
și-am înviat. Mi-am amintit în frămantarea asta să sun pe un om din bancă, să mă
sfătuiască. M-a informat că pot face derogare de termen, de la 3 la 2 luni, pe
care le aveam deja. Am pornit cu speranță dosarul de derogare și cu o
întârziere de 15 zile, am reluat tot procesul bancar. Ce ușurare! Din nou în
calea visului de împlinit.
Nu am mai fost așa curajoasă, dar am fost cu
siguranță, mai puternică, și mai încrezătoare în Dumnezeu. Pentru că
vorba cantecului: “When Jesus say “Yes”,nobody
can say “No ””
În 11 noiembrie deveneam proprietarul căsuței mele. Eram
prea epuizată să mă bucur sau poate am învățat să nu mai fiu așa năvalnică când
îmi doresc să se împlinească un lucru, ci pur și simplu să mă armonizez cu timpul
perfect al Dătătorului.
Am început amenajarea
cu o echipă care nu mi-a
inspirat încredere încă de la început (din nou, am făcut greșeli) așa că după o
lună, am încheiat colaborarea cu ei. În aceași zi, am primit un plic cu bani (o
sumă foarte mare, pentru care trebuie să te oprești din timp în timp, să
respiri, s-o poți număra). Oh, Milostivule!
În timpul asta am învățat
că “lucrurile care par să ne
dezavantajeze, se pot întoarce în favoarea noastră”. Sub semnătura Minunatului de Dumnezeu se
întâmplă cele mai mari miracole. Mă simt copleșită și plâng de strașnică
bucurie.
Am mai învățat că
Dumnezeu poate să împlinească visele oricând, dar mai ales atunci când
împlinirea lor pare imposibilă.
Pentru mine a fost un an greu și frumos, în egală măsură, și
dacă până acum consideram anii buni sau bogați, pe acesta îl consider
extraordinar.
Mulțumesc tuturor pentru sprijin, ascultare, sfat. Mulțumesc
pentru dăruire în orice formă. Mulțumesc că sunteți, că ați fost și nădăjuiesc
că veți mai fi, prezenți și aproape. Să nu duceți lipsă de niciun bine, vă
doresc!
Puteam să scriu neînțeles, dar am ales să spun clar și
răspicat cum Dumnezeu mi-a purtat de grijă de “parcă aș fi fost într-o cetate întărită”.
În cele mici și în cele mari a fost minunat și Dumnezeu al
minunilor. Din preaplinul binecuvântării mele, au ieșit cuvinte prea puține, mă
găsesc săracă în față unui Dumnezeu bogat.
Vă îndemn să
îndrăzniți să visați cu Dumnezeu, să visați în cel mai imposibil mod, pentru că
Dumnezeu preferă imposibilul și incapacitatea noastră că ne demonstreze Măreția
și Bogăția Lui.
La mulți ani de vise
împlinite!
