Asemuiesc tot mai mult lumea asta cu o ograda..ieșită deplin din controlul Gospodarului. E drept că lighioanele au talii diferite și desigur penaj mai frumos , una spre deosebire de alta, glas mai frumos sau mers mai diferit. Însa în esența toate trebuie să facă ceva. Daca ai fii o umilă găină cel mai probabil ai râcai toată ziua și ți-ai vedea de treaba , însa ai toate sansele să scapi în grădina vecinului și să faci ravagii și acolo, doar ca să iesi din rutina grăunțelor. Se mai întamplă să fii cocoș, sa cânți rar , dar bine. Ar fi totuși de apreciat atâta timp cât iti faci rolul tau de vestitor al dimineții, însa e deja exagerat sa-mi spargi timpanele. Nici dacă ai fii rață n-ar sta lucrurile mai bine...poate nu ai avea contact direct cu restul necuvântatoarelor, dar sigur n-ai întelege ce înseamna să respiri pentru o vreme.
Să nu mai pomenesc de cina de seara...acolo se aprinde interesul ca Farul din Alexandria și adio respect între zburatoare. E vai inclusiv de tărâna din ogradă.
Sper sa vină ziua în care Gospodarul să dea jos penele, ghiarele si tot ce au prins în timp necuvântătoarele, lăsând în schimb un dar nou, Darul Bunului Simț.
p.s. îmi lipsește guraliva aia de bibilică...aia măcar amintea ceva cu ecou !
cu respect, Irina
:) Inteleg rolul formulei de final " Cu respect, Irina" :)
ReplyDeleteAi dreptate. Prea ne exageram "darurile", transformandu-le in dezavantaje pentru noi si relatiile noastre; in paguba pentru ceilalti, in loc de binecuvantari.
Si, da. Gospodarul poate ajunge sa ne taie cele ce ni le-a dat pentru supravietuire, pentru a ne invata smerirea si pentru a ne invata dependenta de El, pentru a ne invata umilinta care vine din constientizarea faptului ca nu, nu suntem speciali si daca nu vrem sa traim corect si frumos, se pot face lucrurile si fara noi, pentru ca nu, nu suntem indispensabili. Si suntem onorati doar atunci cand mancam multumitori grauntele aruncate noua, nu altora si atunci cand crestem frumos, spre desfatarea Lui. Suntem onorati nu atunci cand se uita toata ograda la noi si ne aplauda cu aripile murdarite de praful si gunoaiele din ograda, ci atunci cand aripile noastre se trudesc pentru a infrumuseta ograda in care am fost asezati, cu un scop, nobil, de altfel.
Scrie, ca scrii bine. Si mi-e de folos sa ma citesc printre randurile tale.
Si poza, foarte frumoasa!
>:D<
ReplyDeletece-mi pare rau e ca se simt tot cei nobili...
ReplyDelete