Mă gândesc de foarte mult timp, să scriu, însă în amalgamul ăsta de simțuri n-am reușit să concretizez nimic în rânduri. Așa că am trăit într-o învalmășală așteptând fericita zi în care totul să prindă contur astfel încât să poată fi așternut în slove. Am vrut să păstrez ferecate toate aceste gânduri ale inimii însă conștiința nu m-a lăsat să trăiesc cu ele.
S-a facut lumină și s-a formulat totul într-o frază :“Mi-e dor de El, de pacea, de bucuria Lui…” Ni s-au desprins mâinile pentru o vreme și am rătăcit ca un copil rebel și mă doare, nu mă doare nou sau vechi , mă doare ca nu iubesc destul nici ieri, nici azi , nici maine. Nu iubesc cum se iubește. Fiara din mine a fost trezită și rând pe rând i-au fost împlinite toate poftele. Acum când diagnosticul a fost pus, mi-e dor de tot ce e El. Mi-e dor de susurul blând, mi-e dor de mângâiere, mi-e dor de felul unic în care știe El să-mi steargă lacrimile.
Și-acum când am rămas cu singurul tezaur simt asupra mea, umbra calda a Chipului Său și încet, încet îmi topește inima și îmi atinge sufletul. Și doresc Doamne să privesc prin ochii Tai, să mă văd pe mine, să-l văd pe cel de lângă și să privesc eternitatea.
Și mai doresc Hristoase, ia Chip în mine..și strânge-mă tare ca niciodată să nu te mai pierd !
No comments:
Post a Comment