Inimă pestriță

Simțeam că se apropie a toamnă. Vântul confirma tăcut prezența ei. Știam că o să ne zboare frunzele și de astă dată. Și desigur că s-a întamplat negreșit. Ne-am trezit într-o dimineață cu ramurile pline de zăpadă și mult am mai dorit să aud că "o să treacă și iarna asta". Domnul a fost îndurător. Iarna aproape a trecut. Mi-a colorat inima în tot felul de nuanțe. Am fost căzută, dar nu învinsă. Am eșuat, dar m-am ridicat, perseverez, continui. Și acum mai bate crivățul peste noi. Refuz să cred că metrul dragostei Sale s-a scurtat. Privind în dreptul meu, mă tem de sufletul pustiu, de valurile negre ce dau uneori peste el. Mă doare prea tare când greșesc. Când eșuez lamentabil. Când sufletul meu e plin de orice, numai de dragoste, nu. Mă doboară vorba lipsită de înțelepciune și acțiunea nejustificată. Vântul ăsta, e tare păcătos. Dar a promis că trece și iarna și ne vom bucura de-o vesnică primăvară. În dreptul meu, doresc. Doresc mult. Doresc să oglindesc o rază în iarna grea, doresc o adiere de flori proaspete în primăvara ce vine.

 Mi-ajunge atata dor... ma lupt sa-l materializez. 

"Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus."

Acceptare

 

Noaptea rece n-a reusit  sa ma trezeasca. Nici macar sa inghete siroaiele de pe obraji. Am cazut, dar nu m-am resemnat. Niciodata n-am stiut sa ma resemnez. Accept. In tacere surda, oarba. Accept. E cea mai grea lectie a mea: acceptarea. O simt nemiloasa, dura, de fiecare data. Ea, alaturi de nepasare reusesc sa ma darame. De jos am vazut mereu cerul mai bine, dar nu vreau sa-l mai vad asa.  Imi sterg lacrimile si merg inainte. Singura. Pana la urma... niciodata n-o fost altfel..

Un altfel de dans in ploaie

Nu știu cât de bizară e dorința asta, a mea, de a dansa în ploaie. Însă știu că are efect benefic asupra mea. Ce se întamplă însă când ploaia nu mai vine?  Era greu de crezut  că în mijlocul iernii o să am parte de ploaia mea.  Așa am fost  binecuvântată eu…cu oameni metamorfozați în îngeri care aduc ploaia.  Ploaia magică care purifică, schimbă, transformă.  Secetos era pământul inimii mele. Crispat și ostenit de drum.  Frământat de amalgamul ăsta de gânduri. Și când mă gândesc  ca a fost nevoie doar de-o noapte și o vorbă. Doar de doi genunchi plecați  în colțuri de lume. Doar un trăznet și un fulger până când norii să-și cearnă mirajul peste solul ofilit. Și-a plouat… a plouat, secunde, minute. Au căzut rând pe rând copacii, frunzele, au fost alungate chiar și umbrele. A plouat ceasuri … ceasuri întregi până a dat soarele și picioarele infirme au început să alerge. Într-un mers unic, nou, de împiedicat. Într-un mers proaspat, udat de ploaia iertării, spre adevăratul Soare.

Mulțumesc prieten transformat în înger pentru o seară.

My "brave" heart

O, Doamne, de-atâtea ori inima mea n-a fost curajoasă. De atâtea ori, tot ce îi dădea viață s-a transformat în ceva sec și fad. O, Doamne de atâtea ori m-am împedicat și m-am temut. De atâtea ori am uitat să fiu femeie, să-mi încrucisez brațele strâns de ale Tale. Am uitat să aștept și am forțat lucrurile. Am uitat, Doamne de atâtea ori să ascult.
Am uitat menirea mea de femeie și în loc de parfum răspandit asupra altora, a curs venin. Am dărâmat Doamne, principiile de pe altarul lor și am încetat să cred. Am uitat ce înseamnă integritatea. Am uitat să rămân ascunsă în inima Ta. Am uitat, Doamne să zambesc din inima și am încercat eu să construiesc, pe-un mal nisipos o inimă nouă. Și dacă eu nu mai simt că sunt, că trăiesc, și dacă eu nu Te mai simt și nu Te mai aud... să știi că: in my heart i am dancing with You!