Ei bine...a renuntat

 Se întețise lupta cum nu mai simțise demult. Durerile se prăvăleau una câte una peste ea, asemeni pietrelor. În loc să se opună, să acționeze sau chiar să facă ceva, renunțase și le aștepta...nu în tăcere ca altădată, ci cu izvoare mari și sărate. Nu mai fusese așa gâtuită de emoții,  nu-i mai ruginise demult sufletul în așa măsură. Poverile erau deosebit de grele și le purta de mult timp. Gândurile devenisera chinuitoare. Cum mai bătea vântul peste biată bătrână. Cântă așa tomnatic și parcă nesfârșit. Supusă chinului neîndurător într-una din seri s-a hotărât să renunțe. A renunțat să mai lupte. A fugit și s-a adaposit sub umbra Aripilor Lui. I-a încredințat lui toată lupta, toată frământarea purtată atâta timp în piept. Toata avalanșa de dureri. Frâiele care au condus amărăciunile atâta timp s-au desprins acum din mâinile istovite și s-a simțit după mult timp liberă.  A rostit din nou și din nou, "facă-se voia Ta!" până când glasul s-a stins și-a fost înlocuit cu o mare de pace. Era acolo Păstorul, după mult timp, era liniște și nici o rană nu mai sângera. Era acolo Mângâierea. Ce bine era.. ce dor i-a fost.  

Piedestal

N-o mai intalnisem demult pe batrana si-acum parea mai abatuta ca niciodata. Picioarele istovite, chipul palid si obosit, riduri nenumarate pe fruntea altadata senina si ochii goi.  Imi venea greu sa-i cer socoteala...Altadata veselia ei era asa graitoare,  asa contagioasa, si-acum parca greul ei ma durea si pe mine.  Asa ca fara sa gandesc prea mult m-am auzit rostind: ce poveri porti batrana draga?  Cine a intunecat cerul vietii tale?  Si-n loc de grai, ochii i-au devenit mai tristi si-am auzit un oftat de am crezut ca i se rupe pieptul. Mai mult, in colturile ochilor i-au inflorit lacrimi, care mai apoi s-au rostogolit vijelios pe obraji. Dupa ceasuri lungi de asteptare, cu vocea stinsa a spus: Oh... oh cetatea din care vin...Oamenii de-acolo... S-a asezat pe-o buturuga, si-a incrucisat mainile in poala, iar eu am fost ferm convinsa ca o sa aud o poveste cum n-am mai auzit vreodata...
Oamenii de-acolo au luat raul drept bine, si-au luat vorbele si le-au facut sageti, si-au indreptat faptele doar spre ei,  si-au ridicat ziduri in inimile lor. Oameni-piatra. Oameni cu colturi. Oameni sfaramiciosi. 
Am prins curaj si-am intrebat batrana: Cum se numea cetatea unde ai fost?  Piedestal, mi-a raspuns, Piedestal, a repetat cu vocea gatuita de durere. Cetatea aceea e-nvaluita de-un fum al sinelui, de tronuri pe care imparateste cate un Eu. Acolo oamenii nu zabovesc, nu rad, doar alearga fara incetare si-n fiecare zi imbatranesc. Acolo oamenii au altfel de povesti de cat aveam noi aici.  Povesti despre un "Vecin"  pe care le tot repeta obsesiv. Acolo vantul bunului simt n-a batut niciodata si gurile suna tare, semn ca mintiile sunt goale. Oamenii sunt invatati si atotstiutori, n-asculta sfat si nici mustrare. Acolo totul e perfect in ochii lor...
Gandurile mi-au inghetat, gatul mi-a devenit uscat.. si m-am gandit la Soare. Am zis: Acolo nu-i loc pentru Soare?  - E loc! E loc! a spus grav, si ochii i-au stralucit pentru prima data. De cand am ajuns acolo, nu incetez sa-L rog sa rasara, sa vina sa darame intariturile, sa surpe ziduri. Sa umple inimi, sa schimbe minti... E loc! 
Si-atunci am inteles si eu... ca unde nu-i Soare, e intuneric de-neinvins si unde e "Eu", nu-i loc de El. Si tot intr-o goana surda vom fi, daca nu vor straluci razele Lui peste noi. Raze care ard, schimba, purifica, raze sfinte si de dorit in toate cetatile Piedestal pe care le-am intalnit. 

Rasari Soare, rasari! 

Om sau portelan?

Fapta dupa fapta, eveniment dupa eveniment, mi s-a intarit certitudinea: nu-i om, e portelan. Desi era portelanului, personal o consider demult apusa, se pare ca se incapataneaza sa-si pastreze autenticitatea. Ei bine...si nu in vitrina bunicii ca altadata, ci in inimile noastre. 
Originar din China anilor 960, rociile de cuart si mica, formau asa zisa "piatra de portelan", materia prima necesara prelucrarii acestui obiect. Portelanul chinezesc, creat la un standard superior, cu modele florale deosebite a fost cunoscut si apreciat in lumea intreaga. 
Insa, noi, muritorii de rand am incetat sa le privim doar ca pe niste obiecte de arta, asa ca ne-am "metamorfozat" in ele. 
Astfel am devenit reci si nesimtitori, nepasatori si exagerat de sensibili. Si..din tot materialul de calitate pe care l-a investit Creatorul in noi, ne-am transformat in obiecte, asezate confortabil in spatele unei vitrine, locul perfect pentru a gazdui praful. Orice vorba deranjeaza, orice vorba irita, sigurul care conteaza si merita: sunt eu! 
Serios?! 

Sparga Domnul cu dragostea Lui toata ceramica ce ne inconjoara inimile.  Incalzeasca Domnul cu caldura Lui, toate raceliile noastre, lumineze cu lumina Lui intunericul nostru! 
Sa ne faca Domnul partasi procesului prin care "piatra de portelan" devine sticla fina si de calitate, devine opera Lui perfecta de arta. De altfel, singurul lucru bun pe care-l vad si consider bun la portelan! 

N-am niciunul... toti s-au dus

Ei bine...s-a mai dus unul.  Si El a fost Pazitorul meu! Si astazi mai sunt pentru ca a fost El.- Oridecate ori a fost nevoie.  A fost o Mana intinsa, o Inima iubitoare, o Minte inteleapta. A fost si este tot ce eu nu sunt.  
A fost un an al contrastelor.  Bucurii care mi-au extaziat inima si dureri care mi-au ingenuncheat-o. Si la final de an asta e certudinea mea, ca nu exista alta nadejde: "Nadajduieste in Domnul! Fii tare, imbarbateaza-ti inima si nadajduieste in Domnul! (Ps.27:14)" 
Multumesc oamenilor de langa mine pentru rabdare, pentru bunatate si pentru prezenta. Multumesc pentru timpul vostru.  Multumesc ca sunteti. Imi doresc sa fiu o revarsare de bunatate si de dragoste pentru voi... si esuez. Imi doresc sa va aduc bucurie si sa fiu prezenta si eu... dar gresesc.  Si pentru ce nu sunt, imi pare rau. In schimb, multumesc ca voi sunteti minunati.  Multumesc pentru inca un an cu voi! 
Si de-acum, te rog Doamne, prinde mana mea si condu  pasii mei! Ia mintea mea si umple-o de cunostiinta Ta, ia inima mea si toarna din dragostea Ta, ia mainile mele si inzesteaza-le! 
Si doresc ca uitandu-Te la mine sa ai bucurie!