Piedestal

N-o mai intalnisem demult pe batrana si-acum parea mai abatuta ca niciodata. Picioarele istovite, chipul palid si obosit, riduri nenumarate pe fruntea altadata senina si ochii goi.  Imi venea greu sa-i cer socoteala...Altadata veselia ei era asa graitoare,  asa contagioasa, si-acum parca greul ei ma durea si pe mine.  Asa ca fara sa gandesc prea mult m-am auzit rostind: ce poveri porti batrana draga?  Cine a intunecat cerul vietii tale?  Si-n loc de grai, ochii i-au devenit mai tristi si-am auzit un oftat de am crezut ca i se rupe pieptul. Mai mult, in colturile ochilor i-au inflorit lacrimi, care mai apoi s-au rostogolit vijelios pe obraji. Dupa ceasuri lungi de asteptare, cu vocea stinsa a spus: Oh... oh cetatea din care vin...Oamenii de-acolo... S-a asezat pe-o buturuga, si-a incrucisat mainile in poala, iar eu am fost ferm convinsa ca o sa aud o poveste cum n-am mai auzit vreodata...
Oamenii de-acolo au luat raul drept bine, si-au luat vorbele si le-au facut sageti, si-au indreptat faptele doar spre ei,  si-au ridicat ziduri in inimile lor. Oameni-piatra. Oameni cu colturi. Oameni sfaramiciosi. 
Am prins curaj si-am intrebat batrana: Cum se numea cetatea unde ai fost?  Piedestal, mi-a raspuns, Piedestal, a repetat cu vocea gatuita de durere. Cetatea aceea e-nvaluita de-un fum al sinelui, de tronuri pe care imparateste cate un Eu. Acolo oamenii nu zabovesc, nu rad, doar alearga fara incetare si-n fiecare zi imbatranesc. Acolo oamenii au altfel de povesti de cat aveam noi aici.  Povesti despre un "Vecin"  pe care le tot repeta obsesiv. Acolo vantul bunului simt n-a batut niciodata si gurile suna tare, semn ca mintiile sunt goale. Oamenii sunt invatati si atotstiutori, n-asculta sfat si nici mustrare. Acolo totul e perfect in ochii lor...
Gandurile mi-au inghetat, gatul mi-a devenit uscat.. si m-am gandit la Soare. Am zis: Acolo nu-i loc pentru Soare?  - E loc! E loc! a spus grav, si ochii i-au stralucit pentru prima data. De cand am ajuns acolo, nu incetez sa-L rog sa rasara, sa vina sa darame intariturile, sa surpe ziduri. Sa umple inimi, sa schimbe minti... E loc! 
Si-atunci am inteles si eu... ca unde nu-i Soare, e intuneric de-neinvins si unde e "Eu", nu-i loc de El. Si tot intr-o goana surda vom fi, daca nu vor straluci razele Lui peste noi. Raze care ard, schimba, purifica, raze sfinte si de dorit in toate cetatile Piedestal pe care le-am intalnit. 

Rasari Soare, rasari!