Minunile cresc când le udă Dumnezeu

După lungă așteptare s-a arătat cea mai minunată floare de mai. Micuță, plăpândă crescând pe brațele noastre s-a transformat în cea mai mare minune. E soare, vreme bună, oaza noastra de bucurie.

Cu glas gingas și râs de clopoțel, am uitat de noi si ne-am bucurat copilul din noi, cu copila de langa. 

Gurița ei a rostit cea mai frumoasă declarație pe care au auzit-o urechile mele. "Te 'ebc pana la Cel. Mut"  Și mie nu-mi ajunge o viață s-o iubesc.  S-o iubesc privind-o cum crește, cum aleargă, cum îi zburdă buclițele minunate la urechi, s-o vad cum se bucură, s-o aud cum vorbește. 

Iți multumim Doamne ca ai pus-o în mainile noastre s-o creștem și în inimile noastre s-o iubim. N-avem pricepere și nici putere să o creștem dăcă Tu nu ne dai. N-avem înțelepciune s-o învățăm.  Așa că te rog fii bogat în bunătate și crește-o Tu mare, Doamne. Tu știi cel mai bine. Minunile cresc cand le uzi Tu, Doamne! 

Minune, nu copil!