Timp de mai multe zile

Bate un vânt pustiu peste inimă de multe zile. Uneori mai că îmi vine s-o întreb: Mai eşti? Mai baţi?
Timp de mai multe zile mi-am ţinut capul în pământ, fără să văd soarele. Timp de multe zile m-a durut adânc. Năucitor. Apoi m-am revoltat pierdută pe o mare de tristeţe. Mi s-au zdrenţuit velele fără de speranţă, catargul mi s-a rupt şi-am zăcut dezorientată. Fără să văd malul. Mi-am pus întrebări, de tot felul. Am obosit şi apoi am epuizat. Fizic. Psihic. Nu m-am gândit niciodată că pot încăpea atâtea gânduri într-o singură minte. Atâtea gânduri şi încă unul. N-am înţeles nici de ce nu mai vine primăvara. S-o respirăm prin toţi porii. Nu înteleg neînţelepciunea lumii. Lipsa de respect.  Liliacul e nins în aprilie. (mi-a dat cea mai frumoasă lecţie. După atâta vifor, e la fel de frumos, la fel de viu).Viețile sunt ninse în aprilie. N-au renăscut. Se zbat în continuă iarnă. În aceleasi frământări, aceleași dureri, aceleasi gânduri. Aceiaşi lume.
Mă rog să răsară Faţa Lui peste noi, să înţelegem ce e bine, ce e bucuria neclintită. Să mai fim curajoși încă o zi şi apoi încă una. Să mai fim puternici. Azi şi apoi "timp de mai multe zile".
Să stăm lângă Dumnezeu, azi, şi timp mai multe zile, până-n ceasul veşniciei. Mă rog să rămâna El cu noi. Să ne inspire. Să ne vindece. Să ne păzească prin Sângele Său. Să ne bizuim pe El. Azi şi timp de mai multe zile. 
Şi uite cum răsare S(s)oarele! Primăvară, chiar ai venit?