Cuvant mare

Cuvant mare, mare om.  Umbra de om care va straluci mereu in sufletul meu.  Probabil la aceiasi intensitate. Om cu inima de piatra, si asta nu pentru ca e un impietrit, ci pentru ca e trainic, cladit cu trainicie, plamadit cu tacere, desprins de pamanturi.

Si acum ca sunt in drumul meu, privesc mereu inapoi, desi port in mine, minunatul rai al amintirilor. Sunt un amalgam de singuratati... dintre cele mai variate.

Umbra de om  cu straluciri vesnice !

Porti îndurerate

Cand, la poarta vietii tale,-ti bate o Mai staruitor durerea iar,
Cand nadejdea-n suflet ti se zbate, o Sub povara chinului amar,
/: Fata ta ridic-o si priveste o Mai adanc si-ncrezator in sus!
Printre nori, sa vezi cum straluceste o Soarele cel fara de apus. :/

Nu lasa-ndoiala ca sa-si faca o Cuib, in taina sufletului tau,
Ci priveste-n sus, si fa sa taca o Toate glasurile Celui Rau!
/: Caci asupra ta mereu vegheaza o Soarele cel fara de apus
Si, cu raza Lui, te-nvioreaza, o Ca-i Mantuitorul tau, Isus! :/

Sa-ti aduci mereu, mereu aminte o Ca tu esti rascumparat prin har!
Cat ar fi durerea de fierbinte, o Pentru tine, are un hotar.
/: Nu te teme, ci mai multe te-ncrede o In Acela Care-odat-a spus:
„Eu cu tine sunt, in orice vreme; · Eu, Mantuitorul tau, Isus! " :/ 

Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –

In drum spre înălțimi

Din nou dragostea se imparte, din nou inima se frange..din nou doare, ah doare si inima'mi schiopateaza. Da, imi taie respiratia. Tac. E tacere aici. Se lasa perdeaua de ceata adanca..zavorasc sufletul atent si inchid acolo tot amarul. Ii fac loc intr-un colt. ferecate vor fi toate, bune si rele, si stranse tare cu lantul acceptarii. Vor sta supuse intr-un loc pana va trece raul dureros si apoi vor fi intarite sa mearga mai departe. Ah Inaltimlor , dureroase jertfe sunt  ridicate pe altarele voastre. ah... urcusul intr-acolo, greu si anevoios si adanci rani s-au facut pe sufletele noastre.
 Dar puterea primita este inzecita, mersul devine mai drept, mai semet, picioarele sunt mai puternice...

Bătai surde în inimi oarbe

Sub bagheta renumitei astenii, mi se lamuresc clar, deslusit, natura vlastarilor rasariti in pamantul inimii.  Am constientizat o durere surda a pieptului obosit de atatia pumni primiti sub imboldul firii.  Si daca gura trambiteaza o dragoste dezinteresata, faptele o contrazic.  Asa cum face soarele cu  ploaia de vara, rasare de sub picuri, ca sa'i arate cine e mai tare.  Fiecare apus, fiecare durere, ne duce in locul de capatai, ne pune fata in fata cu adevarul, acel adevar, desi "am inteles ca adevarul nu merita asternut oricum, oricui, ca un datornic" ... pentru ca in dragoste "am inteles ca cel ce iubeste dintai, e cel iubit".Si cand patrunzi pe caile laturalnice ale vietii, cand esti infasurat cu lanturi si nu mai stii cum sa scapi, n-ai decat sa stai in loc o vreme cu viata, si apoi sa te intorci pe calea pe care Soarele rasare, pentru ca "am inteles ca ceea ce-mi umbreste fericirea, sunt eu" si sa-ti continui drumul. Popasurile vietii sunt bune pentru o vreme, nicidecum de durata.  Binecuvantata fi tu astenie, pentru ca, ma pui fata in fata cu mine, ma cizelezi si'mi mai dai si cate o palma sa contientizez ca nu sunt chiar asa vrednica cum  ma cred. 

Welcome SPRING ! 

din print, cersetor

Doamne, podoabele printului s-au devalorizat, hainele-i frumoase sunt rupte, prafuite si murdare. Nici umbra de stralucire, nici urma de rang imparatesc in infatisarea printului de altadata. Sta, cu ochii cenusii si tristi intr-o margine de piata si asteapta indurarea,... mut, doar lacrimile lui vorbesc. Asteapta o mana intinsa cu ceva hrana pentru sufletul avid, tanjind dupa imbratisarea pe care numai Regele stia s-o ofere, dupa mangaierea care vindeca orice amaraciune din suflet. Au crescut in pamantul sufletului spini ai singuratatii si durerii. S-au stins razele primaverii de altadata si viata apune. gandea asa : Oare urmatoarea mana intinsa nu va fi a Regelui ? Caci mi-e dor....mi-e dor..

Ai mila Doamne de pamanturile noastre neroditoare, adu primvara din nou peste ele, nu zabovi Rege. Alunga iarna cu puterea Ta.

 Iar in asteptarea ei, tu, nalsA,  fii puternic si rabdator!

Tacere blestemata

Ei bine...mie nu-mi plac tacerile. Tacerile nejustificate, tacerile fulgeratoare. Povesti despre zmei care abandoneaza lupta in lasitatea lor considerandu-se nemeritosi, sau "praslea"  altor lumi, suficient de comozi pentru a nu rasturna situatiile. 

Asa e in viata mea..o tacere care doare, o tacere motivata de "nimic", dar care tot fara grai ramane. Si invata sa traiesti cu ea. Asa aberanta cum ii, si neinteleasa trebuie acceptata. Si am invatat sa le inghit, asa incet, incet, sa le diger, pentru ca in esenta , nicio ureche nu e pregatita sa asculte tacerile, mai ales sa le inteleaga. 

Imi decorez fata cu zambet, care in fond nu-i al meu, si incerc sa par puternica, cand nu sunt. Si da... spun si acum : blestemate taceri... astea nejustificate. 

Tăcerea ta mă lovește cu pietre. Pedro Calderón de la Barca

Prieteni-gladiatori, mame-munte si dureri de glezna

Tare metaforica mai sunt...but..so what ?!  am fost surprinsa, si am toate motivele sa ma laud. Am prieteni cu umeri puternici, cu minti luminate si gesturi jucause.  Mi-au pasit in cuib pe neasteptate si mi-au adus flori sau mi-au lipit numele pe-un trandafir albastru, bucurandu-mi inima. Sunt locuitorii inimii mele. Mame-munte, femei puternice cu inimi greu de escaladat, critici aprigi care te sfadesc de cu zori, nu conteaza ca doare, important e sa te indrepte...si in dreptul meu dureri de glezna de cate ori am calcat stramb fata de voi prieteni dragi. De cate ori m-am impiedicat si v-am ranit.:(

Si cadou la final de zi, cantec vesel de pasarele.

Pot fi mai binecuvantata de atat  ?

De ce nu sunt ...?

Doamne,  de ce nu sunt puternica ? 

De ce nu ma desprind de tot, sa pot merge pe drum, fara sa privesc in urma?  Fara sa ma doara?