Ei bine...mie nu-mi plac tacerile. Tacerile nejustificate, tacerile fulgeratoare. Povesti despre zmei care abandoneaza lupta in lasitatea lor considerandu-se nemeritosi, sau "praslea" altor lumi, suficient de comozi pentru a nu rasturna situatiile.
Asa e in viata mea..o tacere care doare, o tacere motivata de "nimic", dar care tot fara grai ramane. Si invata sa traiesti cu ea. Asa aberanta cum ii, si neinteleasa trebuie acceptata. Si am invatat sa le inghit, asa incet, incet, sa le diger, pentru ca in esenta , nicio ureche nu e pregatita sa asculte tacerile, mai ales sa le inteleaga.
Imi decorez fata cu zambet, care in fond nu-i al meu, si incerc sa par puternica, cand nu sunt. Si da... spun si acum : blestemate taceri... astea nejustificate.
Tăcerea ta mă lovește cu pietre. Pedro Calderón de la Barca
No comments:
Post a Comment