Vreau prea mult si prea neobisnuit?!

29.09.2013 -UPDATE 

Imi place asa mult cand Dumnezeu ma corecteaza. Cand imi vorbeste, cand imi da o noua perspectiva asupra lucrurilor.  E minunat sa mergi cu El pe mare. 
De dimineata primul lucru care imi rasuna era acesta: "Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. (Ioan.14:1)" Si brusc m-am dezarmat. E nevoie de credinta, sa rezistam. E nevoie sa pasim pe mare spre El cu increderea ca mana Lui ne va prinde si ca ochiul Lui ne va veghea permanent. E nevoie sa fim curajosi sa coboram din barca durerilor, a gandurilor framantate ca sa-L intalnim pe El.
Am tot spus ca  ma uit la oamenii si astazi gandul meu a fost corectat:  Sa ma uit intai la Hristos si-apoi la oameni.  Am gresit, recunosc. Am privit cu ochii gresiti si din directia gresita. Insa am o perspectiva noua.  Sa privesc intai la El!  


28.09.2013 
Resimt asa o sete dupa Dumnezeu.  O sete care imi umple mintea de ganduri fugare si de multe ori chinuite si inima de seceta.  De ce nu e aici? sau de ce nu vine? De ce nu vine sa se termine noaptea neagra in care ne-am cufundat?! In care ne-am adancit valoriile si ne-am culcat principiile. Toate dorm. Si noi pe langa ele. Si-avem nevoie de un glas de Mire sa ne trezeasca. Sa ne mangaie. 
Privesc la oameni, din nou si din nou. Si-i gasesc la fel. Incarcati de rautate si de nepasare. Si-atunci ma incapatanez sa-i vad buni. Sa-i vad asa cum Domnul ii vede. Sa-i iubesc cu o dragoste ca a Lui. Si-atunci ruga imi devine fierbinte.. si-as vrea ca si paharul meu sa fie departat. As vrea sa fiu binecuvantare.  As vrea sa leg rani, sa bucur inimi. As vrea sa fiu draguta cu tine pentru ca asa sunt eu. Si tu sa vezi si sa intelegi asta si nicidecum sa crezi ca exista un scop in spate. 
As vrea ca pruncii sa fie iubiti de parintii lor. As vrea din toata inima ca, casniciile sa fie sfinte si cei doi sa fie una.  
As vrea ca bucuriile sa fie mari din lucrurile mici. As vrea sa fim atenti unii cu altii. As vrea sa dam jos zidurile care ne-au inconjurat inimile.. si sa le lasam sa pompeze sangele sfant al vietii si-al dragostei.  As vrea sa traim cu folos.  Cu zambet. Cu credinta. Cu nadejde.  
As vrea ca Ispititorul sa nu ne mai bata la usi "O, Doamne, departeaza-l pe Cel rau!" Sa nu ne mai impinga in pacat.  Sa nu ne mai intristeze. Sa nu fie clocite oualele lui in noi!
As vrea ca rabdarea sa fie nelimitata, nemasurata, abundenta. 
Vreau prea mult si prea neobisnuit?! Vreau?  
Vreau din Tine intai de toate.  Sa ma umpli de Tine, de pace si bucurie din Tine si chiar de-ar fi sa-mi devina rugaciunea - aer, eu tot pe Tine te-aleg!  

Avem nevoie de Tine!

Ma gandeam zilele astea in mod deosebit la Domnul. Chiar si-atunci cand am ingenucheat cu lacrimile mele la El.  Le-am rostogolit ca pe niste pietre si L-am mustrat cu inima ranita. Si-atunci soapta Lui a fost blanda, tamaduitoare. Am auzit ca timpul Lui batea diferit si-am inteles ca pe-al meu trebuie sa scrie rabdare.
O Doamne zic si-acum: Avem atata nevoie de Tine!  Nu stim sa ne bucuram, nu stim sa plangem pana nu ne inveti Tu! 
Si-n timp ce dalta lucreaza cu sunete asurzitoare si glasul rugaciunii mele se intensifica. Si ma doare ca lutul striga catre Olar cand n-are niciun drept...
Imi rasuna in urechi cantarea "Te vad cum cobori muntele/ Si toti vor sa se-atinga de haina Ta" .. si-mi vine parca sa trag cu putere de haina Ta, Doamne! Sa-mi auzi glasul. Sa ma faci o binecuvantare pentru lumea mea. O reflexie a dragostei si a bunatatii Tale. Sa-mi faci din minte o locuinta a intelepciunii Tale si din inima, una a iubirii Tale.  

" Doamne daca vrei Tu poti

 Doamne daca vrei Tu poti
 Da Doamne daca vrei tu poti

 Sa m-atingi cu mana Ta

 Sa atingi azi viata mea."

Doamne, e seceta fara Tine si dupa Tine!  Avem nevoie de Tine! 

El nu ..

"El nu dispretuieste necazurile noastre"  In timpul in care ochii imi alergau pe paginile unei carti de Max Lucado, mi-au ramas pe fraza asta: El nu dispretuieste necazurile noastre! hm... Atat de reconfortant am simtit gandul asta. Atat de linistitoare asigurarea asta. 
Discutam mai devreme cu o inima ranita, aproape ca ma durea rana ei. Si mi-a fost imposibil sa nu ma gandesc la rugaciunile fierbinti din trecut si sa intreb: de ce asa? de ce a ingaduit Dumnezeu asa? Simte El si durerea asta? Cu siguranta c-o simte. Cu siguranta ca El ne va obisnui cu suferinta, ne va face sa asteptam un timp al Lui si nu ne va dispretui necazul.
Ma gandesc de asemenea la oamenii respingatori.  Oameni care isi fac mereu de lucru si din timp in timp adopta o atitudine de raceala si nepasare.  Si-apoi brusc au nevoie de atentie, de intelegere, au nevoie ca lucrurile sa decurga perfect.  Si-atunci sunt respinsi .. si poate intr-un maxim de lipsa de intelepciune alegem si sa ne razbunam pe ei. Si simtim cum ni se umple inima de amaraciune. Cred eu ce-i mai letali vlastari care pot cuprinde inima sunt lastarii amaraciunii. Daca e ceva ce trebuie inabusit in inima cu orice pret, atunci aceea sunt. Va indemn... nu cuibariti amaraciunea in inima. Domnul cu siguranta nu dispretuieste nici astfel de necazuri. 
Saptamana trecuta m-am delectat cu romanele lui Francine Rivers. Ador felul in care personajele se roaga in timp ce se deruleaza povestea.  E asa un imbold sanatos! Sfant!  Sa-ti intampi situatiile din viata cu rugaciuni scurte si imediate. Urechiile lui Dumnezeu sunt cu siguranta deschise mereu. Inima Lui cu siguranta sensibila. Indrazniti!  El  NU dispretuieste! 

Ramaneti ferm in bratul Lui! 

"Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. (Isa.53:4)"

Tu esti un vesnic Soare

Am ratacit foarte mult pana sa ma conving sa-mi rescriu gandurile aici. Dar cum inima mi-e plina, aleg s-o fac. Si daca pana acum am scris tristeti, acum ma intorc sa scriu bucurii.

Ce-am facut in timpul asta? L-am redescoperit pe Dumnezeu.. in toata splendoarea Lui. Si dupa atata timp de seceta ma bucur ca Izvorul sfant uda fiinta mea din belsug.

Poate m-am schimbat. Poate mi-am lasat deoparte frustrarile si traiesc din nou. Cert e ca doresc ca Multumirea sa-mi viziteze "casa" mai des... si mai ales sa se transforme in locuitor al ei. Dupa  avalansa de lectura din ultimele zile ma simt imbogatita si increzatoare ca Domnul este aici, acum si "maine" nu va schimba asta.

Despre oamenii din viata mea ma bucur si-acum ca-i am.. chiar daca unii au reusit sa-mi produca multa durere dar si multa bucurie. Insa sunt recunoscatoare si pentru asta.

Ce va aduce toamna asta? Habar n-am! si sincer.. nu-mi pasa! Atata timp cat planul Domnului meu e perfect. Atata timp cat inteleg ca nu exista o Mana mai potrivita in care ma pot increde.

Si multumesc si-acum pentru tot ce sunt si am. multumesc pentru voi, pentru bucuriile si dureriile voastre. Multumesc pentru rugaciunile ascultate si pentru cele "in asteptare". Multumesc pentru felul in care lucrurile se impletesc spre bine. Multumesc pentru tot ce nu stiu sau ce nu cunosc inca. Multumesc ca fiecare zi e plina de culoare. Multumesc ca urechile mele Iti aud soapta blanda. Si multumesc ca orice nor e trecator si Tu ramai un vesnic Soare. MultumesC!