Discutam mai devreme cu o inima ranita, aproape ca ma durea rana ei. Si mi-a fost imposibil sa nu ma gandesc la rugaciunile fierbinti din trecut si sa intreb: de ce asa? de ce a ingaduit Dumnezeu asa? Simte El si durerea asta? Cu siguranta c-o simte. Cu siguranta ca El ne va obisnui cu suferinta, ne va face sa asteptam un timp al Lui si nu ne va dispretui necazul.
Ma gandesc de asemenea la oamenii respingatori. Oameni care isi fac mereu de lucru si din timp in timp adopta o atitudine de raceala si nepasare. Si-apoi brusc au nevoie de atentie, de intelegere, au nevoie ca lucrurile sa decurga perfect. Si-atunci sunt respinsi .. si poate intr-un maxim de lipsa de intelepciune alegem si sa ne razbunam pe ei. Si simtim cum ni se umple inima de amaraciune. Cred eu ce-i mai letali vlastari care pot cuprinde inima sunt lastarii amaraciunii. Daca e ceva ce trebuie inabusit in inima cu orice pret, atunci aceea sunt. Va indemn... nu cuibariti amaraciunea in inima. Domnul cu siguranta nu dispretuieste nici astfel de necazuri.
Saptamana trecuta m-am delectat cu romanele lui Francine Rivers. Ador felul in care personajele se roaga in timp ce se deruleaza povestea. E asa un imbold sanatos! Sfant! Sa-ti intampi situatiile din viata cu rugaciuni scurte si imediate. Urechiile lui Dumnezeu sunt cu siguranta deschise mereu. Inima Lui cu siguranta sensibila. Indrazniti! El NU dispretuieste!
Ramaneti ferm in bratul Lui!
"Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. (Isa.53:4)"
No comments:
Post a Comment