Un an cu Tine

Cortina cade peste încă un an.  Cade cu greu și răspândește praf  în jur.  Mai sunt două zile, dar m-am grăbit să scriu. Timpul n-are stăpân. Azi-dimineață,de sus, am primit o lecție sănătoasă.  Rugăciunea mea necurmată a ultimelor săptămâni a fost: "Doamne, vreau o minune", în timp ce astăzi după câteva dureri spontane, m-am gândit: "Doamne, ce minune să pot umbla din nou"
Și  poate voi mai învăța ceva, poate mai e timp, poate nici n-am dat testul final. Știu însă că Dumnezeu știe ce face. și nu doar știu, CRED că Dumnezeu știe ce face. Și ce minuni a făcut pentru mine... Mă topește felul în care El mă cunoaște.  Felul în care așează evenimentele în viața mea. Într-o ordine perfectă. La timp perfect.
Felul în care îmi implinește dorințele. Mă laud cu Dumnezeu pentru ca mi-a oferit cel mai frumos concediu. Mă laud cu Dumnezeu că ispitele nu mi-au fost prea grele sau prea mari. Laud faptele Lui marețe pentru mine. Îl laud că m-a învățat să nu mă joc cu focul. Am toate sansele să mă ard. Mă bucur că anul asta m-am convins să-L aleg pe El și prefer să raman cu El decât să mă însoțesc cu întunericul.  Mă bucur că am înțeles că sus în cer El îmi pregătește o casă și  nu mai tânjesc după una pământească.  Mă bucur ca am înțeles mai bine că pământul trece. Și trece repede. Și monumetele reale le clădim în ceruri. Îl laud pe Dumnezeu pentru jobul nou. Este o adevarată minune. Îl laud pentru toată înzestrarea pe care mi-o dat-o. Îl laud pentru toată puterea pe care mi-o dat-o. Îi mulțumesc că n-am căzut, că nu mi-am julit genunchii pe drumuri nepotrivite. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru bucuria din inimă, pentru odihna din minte.
Imi pare rău că nu L-am reprezentat în zilele vieții mele pe pământ. Îmi pare rău pentru vorba nepotrivită, pentru gândul pervers, pentru gluma deplasată. Îmi pare rău pentru cârtiri, pentru șovăiri. Îmi pare rău că nu am lucrat mai mult pentru El. Că nu I-am mulțumit mai mult, că nu L-am lăudat mai mult. Mă iartă Doamne pentru atunci când am crezut că știu eu mai bine ce e de făcut.
Te laud Doamne că și mai departe Tu ești Cel care știe ce face. Doresc să umblu cu Tine. Să nu cumva să ies din voia Ta. Te laud pentru abundență, pentru semeni, pentru sănătate. Te laud pentru căile Tale bune!
Doamne, scrie încă un an frumos pentru noi, scrie un an despre Tine!

Unu,

A trecut un an. Un an de cand mi-am strans bagajele, si-am plecat, aproape nechibzuit in timp ce ma rugam Cerului sa-mi rastoarne drumul sub pasi daca nu vor umbla pe calea Lui.  A fost cumplit...de multe ori. Dureros. A batut singuratatea in geam, deznadejdea, pierderea. Iar alteori, din stranca au curs minuni. La atingerea rugaciunii s-au deschis, si a izvorat belsug ceresc. Nemeritat. Oh, Dumnezeu e asa credincios.  El cunoaste atent inima mea, fiinta mea. Intervine prompt. Dumnezeu este ascultator.  Implineste dorintele mele, dorinte pe care de multe ori n-am indraznit sa le conturez in cuvinte.  Dumnezeu este elegant. Atat de trandre Ii sunt interventiile. Atat de sanatoase Ii sunt lectiile. Dumnezeu e paza, protectie, scut. A oprit raul, a adus izbavire.  Dumnezeu e rabdare, chiar si atunci cand a mea s-a epuizat. Cand mi se taia respiratia de teama, cand simteam ca ma trezesc sa lupt, a purtat El razboaiele. Cand am pierdut, a adus El, ceva mai bun, ceva mai mult.  Oh, Dumnezeule ce bune sunt darurile Tale.  Marunte sunt cuvintele mele pentru marile Tale minuni. Nemeritoasa sunt in fata lor.
Sa fiti curajosi! Sa indrazniti sa umblati cu Dumnezeu pe drumuri noi!  Sa traiti atent, sa traiti frumos! Sa nu va para pamantul drag sau bun! Sa va sune in urechi muzica cerului!
Stanca neclinita esti Tu, si-Ti multumesc!

Isus e-aici

N-am mai scris demult. Mi-am umplut mintea pana la refuz cu ganduri, amaraciuni, vorbe de tot felul si-acum procedez cum stiu eu mai bine: ma vars aici.
Ma gandeam azi: viata de fluturi avem uneori, iesim din cocon, stralucim, zburam, atingem cerul, ca mai apoi sa se termine brusc in nesimtire, aceasta stare.  Si nu mai stim din ce aluat sa ne plamadim, cum sa dam randuiala la atata amar de dezordine. Ne simtim pieptul plin de plans-neplans, de ras-neras, si uite asa un amalgam de noi, in noi.
Si totusi El este statornic. Neschimbat. Ordonat. El stie ce imi trebuie, cand imi trebuie, si-mi da. Cu mana larga. Peste veacuri ramane Rabi si pentru mine. Un Domn al lectiilor.  Cu soapta blanda, tandra, ma invata. Si-atunci cand imi simt inima rece si amortita, si-atunci cand nu mai simt. Cand imi vine sa ma plang de pierderile mele desi stiu ca au fost oameni care nu mi-au trebuit, chiar si atunci cand valul schimbarilor ma ineaca, Rabi ma invata. Mi se usuca cerneala din penita pe suflet, raman repetenta si ezit s-o mai iau de la capat, dar El in statornicia-I, cu rabdare imi strange mana, imi povatuieste pasul si imi intareste inima.  Si azi si maine. Am indrazneala la El sa-I cer sa-mi alunge amaraciunile, sa-mi dea rabdare, sa-mi fie Glas poruncitor peste gandurile navalnice. Sa-mi traseze drum nou, sa-mi aprinda lumini pe potecile intunecate.  Sa ramana statornic chiar si-atunci cand eu alerg ca un copil rebel in toate directiile, cand imi doresc sa abandonez, sa plec, sa-mi vad de-un alt drum.  Chiar si atunci cand imi pierd rabdarea pentru neinteles. Atunci cand El imi aminteste ca in trupul meu e viata, e sanatate si nu se risipeste ca-n alte trupuri rapuse de boala sau durere.  Atunci cand El ramane Domn al fagaduintelor, al promisiunilor implinte, Domn peste o noua zi si Odihna peste noapte,  cand e Hrana zilnica imbelsugata, cand e Soare sau Ploaie, cand e Aer curat cu miros de liliac, cand imi aminteste ca nimic n-am si nimic nu-s. Ca El e tot si eu sunt aici pentru o vreme, o vreme de-o vocaliza pentru ca nadajduiesc ca Sus sa-nceapa adevarata cantare.
Ramaneti tari, ramaneti fermi, cand lupta ne impresoara pe toate partile, oteliti-va genunchii indoiti si inimile ostenite, Isus e-aici, prezent si disponibil, cu mana si inima deschisa. Isus e-aici, e la distanta de-o ruga.

Le voi spune femeilor

 Le voi spune femeilor să fie puternice. Oricât de mari ar fi munții, cât de densă ceața, să fie puternice. Le voi spune femeilor să fie credincioase. Chiar dacă sunt porțiuni de drum pe care le parcurgem cu ochii închiși, cu urechile surde, să fie credincioase.

Le voi spune femeilor că Christos e cea mai mare certitudine a vieții și trebuie să trăiască cu ea adânc înrădăcinată în inimă.

Le voi spune femeilor să fie iubitoare. Să aleagă interiorul, să aleagă dragostea. Să nu iubească amabalaje. Sunt trecătoare.

Le voi spune femeilor că mintea trebuie să trăiască în armonie cu inima. Că oricât de nesupusă ar fi inimă, s-o învețe tonul rațiunii.

Le voi spune femeilor să aleagă aromele tari, să-și răsfețe diminețile cu ceai bun, cu cafea aburindă.

Le voi spune femeilor să fie curajoase. Schimbările apăr pe nepregătite, pe neîntrebate, să fiți în gardă tot timpul.

Le voi spune femeilor să nu trăiască cu așteptări. E incredibil de amar gustul dezamăgirii.

Le voi spune femeilor că sunt frumoase atunci când se împacă cu ele, când iartă, când învață din greșeli.

Le voi spune femeilor să aleagă să-și exprime feminitatea prin toculețe, haine frumoase și bucle. Le voi spune însă că nu e suficient doar așa. Interiorul e râu năvalnic care da pe-afară inopinat.

Le voi spune femeilor să fie stâlpi tari, să încurajeze. Să se străduiască să nu enerveze.

Le voi spune femeilor că pot vorbi în multe feluri. Pot vorbi însă cel mai bine prin fapte. Le voi spune că tăcerea nu poate fi acuzată. Este de aur tăcerea. Din acela cu multe karate.

Le voi spune femeilor să iubească, nu omul, nu ce se vede, ci ceea ce este și ceea ce ar putea fi.

Le voi spune femeilor să viseze realist, oricât de paradoxal ar suna asta.

Le voi spune femeilor că singura frumusețe care rămâne, e o minte înțeleaptă și-un caracter frumos.

Le voi spune femeilor să fie înțelepte.
Le voi spune femeilor, să nu se teamă să greșească. Să se teamă să-și repete greșelile. 
Le voi spune femeilor ca nu e nimic rău în a rade pana nu mai ai aer. 

Le voi spune femeilor că toate trec, se duc, se pierd. Doar Christos rămâne mereu. Să-L aleagă pe El să le învețe să iubească acum și-aici, să prețuiască acum și aici.

Le voi spune femeilor să fie harnice, Să-și pună mâinile la treabă, să nu-și abandoneze lucrul.

Le voi spune femeilor să nu fie iubitoare de bani, să nu cocheteze cu materialismul. Cele mai intense simțuri și-adânci mulțumiri, nu pot fi cumpărate.

Le voi spune femeilor să fie sincere. Cu ele și cu ceilalți. Să fie cinstite, să ofere mult, să spună lucrurilor pe nume. Le voi spune să fie hotărâte. Neclintite pentru dreptate.

Le voi spune femeilor că încăpățânarea nu este o podoabă frumoasă. Să învețe să fie flexibile.

Le voi spune femeilor că ne bat vânturi multe, ne transformă în frunze, ne atârnăm pe poduri, ne simțim învinse, sensibile, trecem prăpăstii, ne vindecăm inimi arse de nechibzuință, dar în Christos e mereu putere, balsam, mângâiere. Nu-i nimic mai constant ca El.

Le voi spune că atunci când nu mai pot, El poate.

Le voi spune femeilor, să-L onoreze pe Christos!

Le voi spune femeilor că sunt așa femei, că tonul le e așa frumos când cantă după portativul lui Christos!

Le voi spune femeilor să fie mulțumitoare, au tot atâtea motive câte stele sunt pe boltă.

Va spun femeilor suntem așa binecuvântate de Christos!   

Rugă către Doamne

Doamne, Tu rămâi Același. Chiar și-atunci când eu mă schimb. Chiar și-atunci când cerul pare de plumb, când nu găsesc sau văd să număr stele. Când luna se întunecă și e umbrită de sudoare. Când astrul e trist și dureros. Când marea se-agită furioasă, și ochii-mi nu văd niciun far. Când plutesc pierdută, când mă scufund în deznădejde, Tu nu te schimbi. Când stau la masă cu tăgada, când obosesc în sufletul meu, când genunchii mi se lasă fără speranță, când sunt epuizată și parcă nu-mi pot controla mintea, Tu nu mă părăsești.  Când nu mai pot, când gândurile mele nu le aud pe ale Tale, când tăcerea este asurzitoare în urechile mele, Tu nu mă lași.  Când sunt în Templul Tău, când Te-ntâlesc și-Ți simt prezența, când vreau să rămân acolo sau să iau fragmente din Tine, Tu ești cu mine. Când zidurile se dărâmă, când nu Te-aud, când stau în loc, când plâng neputincioasă, Tu mă mângâi. În felul Tău tandru de dumnezeu. Când nu-mi arde inima după Tine, Tu ai răbdare cu mine, când îmi strigă epuizate, celule în mine, Tu esti perfuzia mea cu bucurie. Când cad, Tu mă ridici, și ești Eroul meu. Când tot ce nu sunt eu Doamne ești, când tot ce nu pot eu Doamne, Tu poți! 
Când plutesc în derivă, mi-ești Stâncă. Când Tu Doamne rămâi Același, îți mulțumesc! 

Dacă îţi vei îndrepta inima

Se pierd sunete de chitară în noaptea grea, cerul aruncă cu stele-n noi. Pașii tăcuți, aproape atemporali umblă rătăciți spre casă, în sunet de baloane de guma, sparte, făcute cu nonșalanță. Pisici curioase, temătoare pe la colțuri și maini întinse spre Dumnezeu. Doar discuțiile din noaptea tarzie mai resuscitează inima bătrana și bolnavă de ganduri.  E tăcere pe stradă. Profundă.  Inderanjabilă. Gandurile s-au personificat și stau la povești în fiecare zi. Au devenit plictisitoare. I-ar spune și lui multe, dar ea știe doar să scrie. Și lui cititul îi provoacă alergii. Și-a ridicat un zid s-așteaptă.  Lasă lucrurile să se întample. 
Pași de pelegrin, dorințe neîmplinite, Dumnezeu tăcut. Departe. Bate tăios vantul de tagadă. E seara de ianuarie apăsătoare. E rece pe străzi și-năuntru. Nu mai visează la vară. E prea dreparte, prea întuneric.. 

"Dacă îţi vei îndrepta inima

şi îţi vei ridica mâinile spre El,

 dacă vei înlătura nedreptatea din mâna ta

şi nu vei lăsa ca în cortul tău să locuiască răutatea,

 atunci îţi vei putea ridica faţa fără să te ruşinezi,

vei fi tare şi nu te vei teme.

Îţi vei uita necazul

şi-ţi vei aminti de ea ca de apele care au trecut.

Viaţa ta va fi mai strălucitoare ca amiaza

şi întunericul ei va fi ca dimineaţa.

 Vei fi plin de încredere pentru că va fi nădejde,

vei fi păzit şi te vei odihni în siguranţă.

 Te vei culca şi nimeni nu te va mai înspăimânta;

mulţi vor căuta bunăvoinţa ta."