Doamne, Tu rămâi Același. Chiar și-atunci când eu mă schimb. Chiar și-atunci când cerul pare de plumb, când nu găsesc sau văd să număr stele. Când luna se întunecă și e umbrită de sudoare. Când astrul e trist și dureros. Când marea se-agită furioasă, și ochii-mi nu văd niciun far. Când plutesc pierdută, când mă scufund în deznădejde, Tu nu te schimbi. Când stau la masă cu tăgada, când obosesc în sufletul meu, când genunchii mi se lasă fără speranță, când sunt epuizată și parcă nu-mi pot controla mintea, Tu nu mă părăsești. Când nu mai pot, când gândurile mele nu le aud pe ale Tale, când tăcerea este asurzitoare în urechile mele, Tu nu mă lași. Când sunt în Templul Tău, când Te-ntâlesc și-Ți simt prezența, când vreau să rămân acolo sau să iau fragmente din Tine, Tu ești cu mine. Când zidurile se dărâmă, când nu Te-aud, când stau în loc, când plâng neputincioasă, Tu mă mângâi. În felul Tău tandru de dumnezeu. Când nu-mi arde inima după Tine, Tu ai răbdare cu mine, când îmi strigă epuizate, celule în mine, Tu esti perfuzia mea cu bucurie. Când cad, Tu mă ridici, și ești Eroul meu. Când tot ce nu sunt eu Doamne ești, când tot ce nu pot eu Doamne, Tu poți!
Când plutesc în derivă, mi-ești Stâncă. Când Tu Doamne rămâi Același, îți mulțumesc!
No comments:
Post a Comment