Am tot privit la fotografia asta și după ce am admirat bucata de cer m-am pomenit cu "mingea'n fata" ...și atunci m-am trezit.
Mă gândesc ca s-a urcat pacatul pe noi ca iedera pe case. Ne-a înfășurat până acolo încat am ramas cu un handicat : "handicapul degetului arătător". Ai aruncat cu vorba'n altu' cum dai cu serva peste fileu.... si'n loc sa-ti para rau ca l-ai ingenunchiat pe nenorocit...rânjesti a istetime.
Sincer...mi s-a luat de tava pe care ne etalam de dimineata până seara minunație de roade...îmi pica greu numa' cand le vad. Îmi zicea cineva ca adevaratele răni nu sunt provocate de lovituri, ci de cuvinte. Dar si-a pierdut ecoul vorba. Nu mai vine nici betivul, și nici prostituata la Hristos, ca n-are loc in Casa Domnului de noi. In loc sa le stergem lacrima , constienti fiind ca celui ce i se iarta mult, iubeste mult, ne-am zavorat inimile si privirea intr-o singura directie : eu. Traim sub metahna asta nenorocita a egoismului si raspundem la un singur nume :Narcis!
Traim precum cucii , singuri si retrasi, nu in pustietate pentru desavarsirea sufletului, ci cum ii "sade omului mai rau" singuri in mulțime.
Cred ca si țărâna asta arde de dorul genunchilor nostrii, cred ca si vantul ar ajutat-o sa ne-o împrăștie în ochi, doar , doar, ne-am opri pentru o clipa si'am constientiza amaru'.

oh... da Hristoase cu indumnezeirea in noi !