Sub bagheta renumitei astenii, mi se lamuresc clar, deslusit, natura vlastarilor rasariti in pamantul inimii. Am constientizat o durere surda a pieptului obosit de atatia pumni primiti sub imboldul firii. Si daca gura trambiteaza o dragoste dezinteresata, faptele o contrazic. Asa cum face soarele cu ploaia de vara, rasare de sub picuri, ca sa'i arate cine e mai tare. Fiecare apus, fiecare durere, ne duce in locul de capatai, ne pune fata in fata cu adevarul, acel adevar, desi "am inteles ca adevarul nu merita asternut oricum, oricui, ca un datornic" ... pentru ca in dragoste "am inteles ca cel ce iubeste dintai, e cel iubit".Si cand patrunzi pe caile laturalnice ale vietii, cand esti infasurat cu lanturi si nu mai stii cum sa scapi, n-ai decat sa stai in loc o vreme cu viata, si apoi sa te intorci pe calea pe care Soarele rasare, pentru ca "am inteles ca ceea ce-mi umbreste fericirea, sunt eu" si sa-ti continui drumul. Popasurile vietii sunt bune pentru o vreme, nicidecum de durata. Binecuvantata fi tu astenie, pentru ca, ma pui fata in fata cu mine, ma cizelezi si'mi mai dai si cate o palma sa contientizez ca nu sunt chiar asa vrednica cum ma cred.
Welcome SPRING !
Ne transformă, ne dă viaţă!
ReplyDelete