Viata de melc... cu doua exceptii

 În ultima vreme mă amuză melcii, poate de când m-am apucat să-i creez și eu din ațe și din pânze.  Uitându-mă la ei, m-am uitat și la mine.  Melcii își poartă casa în spate...cum ne purtăm și noi de foarte multe ori poverile.  Mersul melcului ? aproape că  aș pune mersul în ghilimele, pentru că ei se târa prin viață, perioade de secetă în care și noi ne trezim că pășim așa. Melcii când simt un pericol  se ascund cât de repede pot în cochilia protectoare. Mai e și lacom melcul, când scapă în verdeață mănâncă cât de multă poate. Așa ne-am trezit și noi să ne umplem buzunarele, până la refuz, cu bogățiile pământului.  Molusca asta, pentru foarte mulți neplăcută, cred eu, are un mare dușman : soarele și asta pentru că îl topește, îl usucă arșița lui. Și-așa suntem și noi. Tot spre întuneric tragem... Să nu cumva să răsară soarele cu dreptatea sa peste noi.
 
 Și v-aș îndemna ca cele 2 excepții să fim noi...  Să facem ochii mari asemeni lui. Să privim bine pământul pe care urmează să-l parcurgem.  și  ...să lăsăm dâre strălucitoare în urma noastră. Să nu trăim neobservați prin lume când avem ocazia să privim drept și să strălucim sidefiu. 

Planuise  scena toata seara. Abia astepta miezul noptii.  A sunat cu sufletul la gura si cu vocea prefacuta. Avea multe de spus, atatea dorinte erau de rostit.  Vocea de la celalalt capat al firului a parut la inceput interesata, apoi curioasa ca intr-un final sa exclame  : inconfundabil !  si  apoi ceva s-a stins si a fost trimisa la somn.  A glumit asa serios ca s-a simtit nevoita sa-si ia jucariile si sa inchida... Rasul voios de suprafata ii inabusea cu greu dezamagirile. A inchis si a dormit...cel mai probabil ca un copil ascultator. 

Dar si-a luat jucariile ... si a inchis...

Viata in tren

Era tacerea sumbra in dimineata aia. Peronul era respingator si rece.  In departare, se intrezareste trenul.  Vagoanele impovarate isi faceau cu greu drum pe sinele ruginite. Intamplator a oprit, si spun intamplator pentru ca nu mai oprise demult.  Venea agale, nicidecum repede cum il stiam eu altadata.  Mohorata vreme il facea si mai respingator.  Ploua tacut, apasator si parca cu greu ma bucuram de zabovirea din halta.  Urca tacut un pasager si linistea se lasa in vagoane. Dintre cei multi  doar unul singur a fost ales. Si a urcat.  Parea echilibrat atent, si inspira multa incredere.  Priveam scena din coltul meu, reticenta asa cum devenisem.  Avea probabil trasata bine in cap destinatia…insa privea nepasator pe ceilalti calatori. Mereu se gasea ceva care sa-I distraga atentia.  I se oprea privirea uneori in coltul meu, insa  intelegeam ca sunt  ca si cum n-as fi. Si totusi am  ales sa-l gazduiesc intr-unul din vagoane.

Vreme indelungata a fost si soare,a fost si ploi. Am si ras, am si plans. Restul calatorilor erau o  companie grozava.  Ma bucuram la maxim de ei, ca de ploile de vara, menite sa te trezeasca, udandu-ti tamplele.  Prin ei am invatat sa dansez in ploaie. Prin ei am invatat sa rad cu lacrimi. 

  Oh..calator neghiob.. tare te-as da  jos..

Tu.. sa pretuiesti

Intelesese atunci ca seara asta urma sa fie speciala. Privise cu teama in ochii ei tristi si orice neliniste era clarificata.  Parca si stele isi pierduse din intensitatea stralucirii. Se auzeau doar respiratiile neregulate, slobozite din inimi batrane si suflete obosite. Apoi, tacerea greu de interupt, a fost taiata de glasul ei, nicidecum jovial ca altadata, ci incarcat cu resentiment.  Vorbea greu, insa apasat si parea ca se elibereaza prin vorba de toata tensiunea acumulata in ultima vreme.  L-a privit in ochi si-a inceput... mai intai in surdina si apoi tot mai tare. Disparuse toata admiratia din ochii ei, pe semne ca il detronase de pe piedestalul Nestapanitei. si-a auzit asa: "o sa ma pierzi"  si ecoul vorbei nu se mai termina. Ii era greu sa asculte mai departe glasul, pentru ca realitatea rostita durea mai tare decat orice alta justificare. Cu sfortari uriase asculta din nou..  "o sa ma pierzi si pe mine, cum ai pierdut si pe'altii, pentru ca nu stii pretui, nu stii respecta. pentru ca esti mai important tu si problemele tale, pentru ca in secetele sufletului tau n-ai nevoie de nimeni si in celula creata nu e loc pentru noi. voi pleca  pentru ca nu sunt suficient de buna sa-ti stau in preajma...si poate nu-i nimeni." Si din seara aia a plecat si ea ...si multi altii. si langa sufletul batran de dureri, n-a mai stat nimeni, pentru ca langa introverteala lui nu era loc pentru nimeni.

Azi, TU sa pretuiesti !