Viata de melc... cu doua exceptii

 În ultima vreme mă amuză melcii, poate de când m-am apucat să-i creez și eu din ațe și din pânze.  Uitându-mă la ei, m-am uitat și la mine.  Melcii își poartă casa în spate...cum ne purtăm și noi de foarte multe ori poverile.  Mersul melcului ? aproape că  aș pune mersul în ghilimele, pentru că ei se târa prin viață, perioade de secetă în care și noi ne trezim că pășim așa. Melcii când simt un pericol  se ascund cât de repede pot în cochilia protectoare. Mai e și lacom melcul, când scapă în verdeață mănâncă cât de multă poate. Așa ne-am trezit și noi să ne umplem buzunarele, până la refuz, cu bogățiile pământului.  Molusca asta, pentru foarte mulți neplăcută, cred eu, are un mare dușman : soarele și asta pentru că îl topește, îl usucă arșița lui. Și-așa suntem și noi. Tot spre întuneric tragem... Să nu cumva să răsară soarele cu dreptatea sa peste noi.
 
 Și v-aș îndemna ca cele 2 excepții să fim noi...  Să facem ochii mari asemeni lui. Să privim bine pământul pe care urmează să-l parcurgem.  și  ...să lăsăm dâre strălucitoare în urma noastră. Să nu trăim neobservați prin lume când avem ocazia să privim drept și să strălucim sidefiu.