Tu.. sa pretuiesti

Intelesese atunci ca seara asta urma sa fie speciala. Privise cu teama in ochii ei tristi si orice neliniste era clarificata.  Parca si stele isi pierduse din intensitatea stralucirii. Se auzeau doar respiratiile neregulate, slobozite din inimi batrane si suflete obosite. Apoi, tacerea greu de interupt, a fost taiata de glasul ei, nicidecum jovial ca altadata, ci incarcat cu resentiment.  Vorbea greu, insa apasat si parea ca se elibereaza prin vorba de toata tensiunea acumulata in ultima vreme.  L-a privit in ochi si-a inceput... mai intai in surdina si apoi tot mai tare. Disparuse toata admiratia din ochii ei, pe semne ca il detronase de pe piedestalul Nestapanitei. si-a auzit asa: "o sa ma pierzi"  si ecoul vorbei nu se mai termina. Ii era greu sa asculte mai departe glasul, pentru ca realitatea rostita durea mai tare decat orice alta justificare. Cu sfortari uriase asculta din nou..  "o sa ma pierzi si pe mine, cum ai pierdut si pe'altii, pentru ca nu stii pretui, nu stii respecta. pentru ca esti mai important tu si problemele tale, pentru ca in secetele sufletului tau n-ai nevoie de nimeni si in celula creata nu e loc pentru noi. voi pleca  pentru ca nu sunt suficient de buna sa-ti stau in preajma...si poate nu-i nimeni." Si din seara aia a plecat si ea ...si multi altii. si langa sufletul batran de dureri, n-a mai stat nimeni, pentru ca langa introverteala lui nu era loc pentru nimeni.

Azi, TU sa pretuiesti !