Cu Dumnezeu, pe ape!

 Se duce anul, pe aripi de vultur...în depărtări neîntoarse. Mă făleam cu un an în urmă că am avut ce scrie. Acum mâinile tac și sufletul așterne. Pe ape, sub ape, cu popasuri spre ceruri, așa i-a fost umblarea. Alt oraș, altă casă, alți oameni...și-un veșnic dor în inimă. Cu îndoieli și regrete, cu inimă arsă de glasul surd al rugăciunii, cu nopți în care stelele palide au refuzat să strălucească, cu ploi reci ce n-au udat tâmplele ostenite, cu bucurii neînțelese, trambuline până la nori și înapoi, cu dorințe implinte, cu ape curse din piatră seacă, cu glas de Dumnezeu răsunând ca un sunet de toacă, cu zâmbet de copii de ciocolată, cu oameni aproape, cu oameni departe, cu vorbe dulci și-amare, cu mamă frumoasă, cu tata bun, cu Deli iubitoare și balsamica, cu bunică aici, cu Dumnezeu împlinitor de vise nevisate, cu Dumnezeu mângâietor și elegant, ce-și poartă Mâna în mănușă și Vocea-I suavă topește sufletul pietros, cu Dumnezeu prezent, cu Ureche fină ce-aude glasul meu stins în drum spre ceruri, cu Dumnezeu ce-a netezit cu Pasu-I ferm cărarea mea, cu Dumnezeu ce-a udat blând pământul secetos, cu dragoste ce-a curs când am pierdut ce credeam că iubesc, cu Dumnezeu bogat ce umple ulciorul cu făină și-l îndestulează de nu seacă nicidecum, cu Dumnezeu distanță de-o respirație, ce-așteaptă vorbea mea în fiecare seară, cu Dumnezeu-Rabuni ce mă-nvăța cu șarm didact o lecție nouă: să las din mână lucrul să se întâmple, cu Dumnezeu-Mare Țesător ce împletește o poveste nouă, cu Dumnezeu-Artist ce-a pus în inimă, un cântec nou, pe-un portativ necunoscut, cu Dumnezeu-Stâncă ce-a frânt îndoiala-munte ce-mi creștea păcătoasă deseori,  cu Dumnezeu- Yehova Iire, cu versuri îndreptar pe drumul strâmb, cu genunchi plecați, cu lacrimi curse, de bucurii sau de dureri, cu munți escaladați, cu puteri reînnoite, cu har și credincioșie, cu lanțuri rupte, cu Dumnezeu!  
 Așa a fost: cu Dumnezeu!  
 În gândurile mele stau lângă El, cu capul plecat, El știe tot, prin harul Lui se întâmplă! Eu tac și El vorbește. E timpul Lui, uneori prompt, alteori întârziat, dar ceasu-I sfânt bate la timpul oportun, chiar și-atunci când mă sufocă așteptarea, când respirația-mi devine rugăciune, prin harul Lui, eu tac și cu El se întâmplă!  
 E un an de Dumnezeu ce m-a purtat, pe ape învolburate. M-am întâlnit și merg cu El. și vorba-I mi-e povață! 
 M-am întâlnit cu Dumnezeu și nu mai vreau să merg altfel!  
  
Să va lăsați purtați de El! În ceas târziu, când orologiul nemilos ne schimbă anul, să stați cuminți și-n umilire. E ceas de Dumnezeu! Umblați cu El, prin harul Lui se întâmplă, mai mult și mult mai bun, decât limitările noastre ar putea să cuprindă!