Liantul meu catre Ceruri

Ploua, cu picuri mari revarsati pe obrajii ofiliti de durere. Bratele care m-au leganat, m-au crescut, care m-au iubit, vocea blanda rostindu-mi asa frumos, "dulcica mea", se sting. Ii bate durerea in poarta, si-mi usuca sufletul, mainile -mi sunt neputincioase, vocea prea surda sa strig spre cer.  Se face inca un liant si m-as lupta din toate puterile sa nu. Sunt departe, topita de dor si inima mi se strange-n suferinta. As vrea sa cada praf magic din cer care s-aduca vindecare si sa lungeasca timpul.  Ma gandesc la Olar si nu stiu cum sa-L rog, nu stiu cum sa-i cer, mi-au inghetat cuvintele. Am umblat pe strada cu inima plouata. Sa plece ea, sa primesc eu binecuvantare?! Imi plec capul in pamant, n-am putere sa schimb nimic. As vrea sa ma lupt, sa nu accept, dar ce sunt?! tarana framantata cu durere,  cu pierderi ce bat obraznice la usa.  Alunga-le Doamne, lungeste timpul... Imi doresc s-o mai vad si s-o mai pup. Sa-mi stropesc inca un pic inima cu putere.
Te rog, Doamne si te implor! S-o mai vad!