Viata in tren

Era tacerea sumbra in dimineata aia. Peronul era respingator si rece.  In departare, se intrezareste trenul.  Vagoanele impovarate isi faceau cu greu drum pe sinele ruginite. Intamplator a oprit, si spun intamplator pentru ca nu mai oprise demult.  Venea agale, nicidecum repede cum il stiam eu altadata.  Mohorata vreme il facea si mai respingator.  Ploua tacut, apasator si parca cu greu ma bucuram de zabovirea din halta.  Urca tacut un pasager si linistea se lasa in vagoane. Dintre cei multi  doar unul singur a fost ales. Si a urcat.  Parea echilibrat atent, si inspira multa incredere.  Priveam scena din coltul meu, reticenta asa cum devenisem.  Avea probabil trasata bine in cap destinatia…insa privea nepasator pe ceilalti calatori. Mereu se gasea ceva care sa-I distraga atentia.  I se oprea privirea uneori in coltul meu, insa  intelegeam ca sunt  ca si cum n-as fi. Si totusi am  ales sa-l gazduiesc intr-unul din vagoane.

Vreme indelungata a fost si soare,a fost si ploi. Am si ras, am si plans. Restul calatorilor erau o  companie grozava.  Ma bucuram la maxim de ei, ca de ploile de vara, menite sa te trezeasca, udandu-ti tamplele.  Prin ei am invatat sa dansez in ploaie. Prin ei am invatat sa rad cu lacrimi. 

  Oh..calator neghiob.. tare te-as da  jos..