Epilog de an..

Parca din anul asta care a trecut imi amintesc atat de multe lucruri...ca din niciun alt an. Ce-a insemnat pentru mine?  Un amestesc de ploaie cu soare. Un amestec pe care doar putini l-au stiut. Si da, cel mai tare ma doare ca n-am stat la locul in care trebuia sa stau...ca n-am iubit ce-a trebuit iubit. ca n-am...
Anul asta am terminat scoala si a fost dureros sa n-o reincep...dar tot sper. 
De anul asta prietena mea draga vorbeste/iubeste la plural :) 
Anul asta ne-am certat mult si e dureros...Iarta-ma Luptatorule.
Anul asta am lucrat muult, da' mintea si mainile mi-au fost harnice. 
Anul asta am fost mai mult criticata decat incurajata, dar am rezistat si m-am ambitionat spre mai bine. 
Si anul asta ne-am "pricopsit" cu o minune cea mai draga dintre toate. Adorabila. 
                             Cateva dintre creatiile mele. 
 

   












 Si cateva planuri...














 Multumesc Domnului ca a fost rabdator cu mine. Ca a stat langa mine si cand eu n-am stat. Multumesc ca m-a binecuvantat si cand nu meritam. Ca m-a invatat. Multumesc pentru seceta si pentru ploaie. 
Si daca pot sa-mi pun o dorinta atunci: Te vreau pe Tine mai mult!

:-?

Si ma intreb daca sa las lucrurile mici, detaliile marunte sa fie semnale de alarma in viata mea? Daca sa tin cont de ele?

sursa foto: Aici 
p.s.  Cine ma viziteaza tocmai din Rusia? 

Ideea e ca... ?!

  Ideea e că viața e nebănuită. Și cel mai important e că Dumnezeu e mare și minunat. și prin El orice nebanuire devine certitudine. Ideea e că Dumnezeu se apropie când te apropii tu  și nu se apropie cu mâna goală, ci cu belșug de binecuvântare. 
  Ideea e că trebuie să fii sincer. Să-I dăruiești în primul rând onestitatea ta. Să-I dăruiești smerenia ta. Și mai esteo idee... că trebuie să fie liniște. În adânc și la suprafață. Și dacă nu e, o s-o primești imediat ce-o ceri. 
  Ideea e că trebuie să te lași șlefuit de orice provocare. Și dacă ești slab, este El puterea ta. Și dacă ești necredincios, Dumnezeu e credincios. Și ai rețeta completă să împlinești, nu ce vrei tu, ci dorința Lui pentru tine.   
  Ideea e că viața asta nu este ca să te plângi. Cu excepția păcatelor, nu văd ce-ai plânge. Promisiune mai mare decât ca El va fi cu noi în toate zilele nu văd alta pe care ai putea-o primi.
 
 Și cea mai mare idee dintre toate e că Dumnezeul meu e Cel mai Mare!  și asta e suficient !  
 
  

Viata de melc... cu doua exceptii

 În ultima vreme mă amuză melcii, poate de când m-am apucat să-i creez și eu din ațe și din pânze.  Uitându-mă la ei, m-am uitat și la mine.  Melcii își poartă casa în spate...cum ne purtăm și noi de foarte multe ori poverile.  Mersul melcului ? aproape că  aș pune mersul în ghilimele, pentru că ei se târa prin viață, perioade de secetă în care și noi ne trezim că pășim așa. Melcii când simt un pericol  se ascund cât de repede pot în cochilia protectoare. Mai e și lacom melcul, când scapă în verdeață mănâncă cât de multă poate. Așa ne-am trezit și noi să ne umplem buzunarele, până la refuz, cu bogățiile pământului.  Molusca asta, pentru foarte mulți neplăcută, cred eu, are un mare dușman : soarele și asta pentru că îl topește, îl usucă arșița lui. Și-așa suntem și noi. Tot spre întuneric tragem... Să nu cumva să răsară soarele cu dreptatea sa peste noi.
 
 Și v-aș îndemna ca cele 2 excepții să fim noi...  Să facem ochii mari asemeni lui. Să privim bine pământul pe care urmează să-l parcurgem.  și  ...să lăsăm dâre strălucitoare în urma noastră. Să nu trăim neobservați prin lume când avem ocazia să privim drept și să strălucim sidefiu. 

Planuise  scena toata seara. Abia astepta miezul noptii.  A sunat cu sufletul la gura si cu vocea prefacuta. Avea multe de spus, atatea dorinte erau de rostit.  Vocea de la celalalt capat al firului a parut la inceput interesata, apoi curioasa ca intr-un final sa exclame  : inconfundabil !  si  apoi ceva s-a stins si a fost trimisa la somn.  A glumit asa serios ca s-a simtit nevoita sa-si ia jucariile si sa inchida... Rasul voios de suprafata ii inabusea cu greu dezamagirile. A inchis si a dormit...cel mai probabil ca un copil ascultator. 

Dar si-a luat jucariile ... si a inchis...

Viata in tren

Era tacerea sumbra in dimineata aia. Peronul era respingator si rece.  In departare, se intrezareste trenul.  Vagoanele impovarate isi faceau cu greu drum pe sinele ruginite. Intamplator a oprit, si spun intamplator pentru ca nu mai oprise demult.  Venea agale, nicidecum repede cum il stiam eu altadata.  Mohorata vreme il facea si mai respingator.  Ploua tacut, apasator si parca cu greu ma bucuram de zabovirea din halta.  Urca tacut un pasager si linistea se lasa in vagoane. Dintre cei multi  doar unul singur a fost ales. Si a urcat.  Parea echilibrat atent, si inspira multa incredere.  Priveam scena din coltul meu, reticenta asa cum devenisem.  Avea probabil trasata bine in cap destinatia…insa privea nepasator pe ceilalti calatori. Mereu se gasea ceva care sa-I distraga atentia.  I se oprea privirea uneori in coltul meu, insa  intelegeam ca sunt  ca si cum n-as fi. Si totusi am  ales sa-l gazduiesc intr-unul din vagoane.

Vreme indelungata a fost si soare,a fost si ploi. Am si ras, am si plans. Restul calatorilor erau o  companie grozava.  Ma bucuram la maxim de ei, ca de ploile de vara, menite sa te trezeasca, udandu-ti tamplele.  Prin ei am invatat sa dansez in ploaie. Prin ei am invatat sa rad cu lacrimi. 

  Oh..calator neghiob.. tare te-as da  jos..

Tu.. sa pretuiesti

Intelesese atunci ca seara asta urma sa fie speciala. Privise cu teama in ochii ei tristi si orice neliniste era clarificata.  Parca si stele isi pierduse din intensitatea stralucirii. Se auzeau doar respiratiile neregulate, slobozite din inimi batrane si suflete obosite. Apoi, tacerea greu de interupt, a fost taiata de glasul ei, nicidecum jovial ca altadata, ci incarcat cu resentiment.  Vorbea greu, insa apasat si parea ca se elibereaza prin vorba de toata tensiunea acumulata in ultima vreme.  L-a privit in ochi si-a inceput... mai intai in surdina si apoi tot mai tare. Disparuse toata admiratia din ochii ei, pe semne ca il detronase de pe piedestalul Nestapanitei. si-a auzit asa: "o sa ma pierzi"  si ecoul vorbei nu se mai termina. Ii era greu sa asculte mai departe glasul, pentru ca realitatea rostita durea mai tare decat orice alta justificare. Cu sfortari uriase asculta din nou..  "o sa ma pierzi si pe mine, cum ai pierdut si pe'altii, pentru ca nu stii pretui, nu stii respecta. pentru ca esti mai important tu si problemele tale, pentru ca in secetele sufletului tau n-ai nevoie de nimeni si in celula creata nu e loc pentru noi. voi pleca  pentru ca nu sunt suficient de buna sa-ti stau in preajma...si poate nu-i nimeni." Si din seara aia a plecat si ea ...si multi altii. si langa sufletul batran de dureri, n-a mai stat nimeni, pentru ca langa introverteala lui nu era loc pentru nimeni.

Azi, TU sa pretuiesti !

Actor ...pe scena lumii

Am fost, am devenit, nu stiu. Dar acum ma pricep de minune sa joc rolul asta.  M-am tot gandit zilele astea. Am devenit actor pe scena lumii. Mi-am zavorat toate durerile in castelul inimii si n-am sa le scot cu niciun chip de-acolo. Si-n zilele vietii ma port cu chip senin  si zambet frumos. Oricum nimeni nu sta in loc de durerile mele si nici nu-mi trebuie sa stea.  Ma intreb mereu : de n-ar fi fost Domnul, as mai fi ?! De nu l-as fi cunoscut pe El, as mai trai  ?! De n-as pune la picioarele Lui in fiecare seara strangerile mele de inima, cum ar fi  ?!  De n-ar sterge El toate lacrimile, cine le-ar sterge?! Ce ma bucur ca perna n-are glas si nici simtire...doar ea ar putea spune cat de fierbinti is izvoarele nestavilite ale fiecarei seri, doar ea ar simti strangerile puternice. 
Imi spun mereu ca sunt fraiera, dar nu orice fraiera, cea mai mare dintre. Ca sunt slaba in toate actiunile mele...si cersesc mereu putere sa ma ridic. Dar in starea asta recunosc umilita: El e puterea mea, de El ma rog sa ma abunde cu tarie. Macar un strop...si-ar potoli seceta slabiciunii.

Ar ridica stalpii cazuti la pamant si-as mai merge inca un pas...asa un actor cum sunt..nicidecum grabit, ci slab dar cu un Dumnezeu IMENS care ma poarta.

Netezește calea Ta sub pașii mei

Se simțea ca în timpul unui uragan. Valurile răutatii aproape inundase lăstarii binelui. Prea mulți idoli într-o inimă așa mică... o inimă - fabrică de idoli. S-a simțit învinsă luptându-se de una singură cu toate astea... Pe străzile Mulțumirii au defilat cârtirile, pe râurile Dreptății au curs apele Compromisului.
Iar mâinile...mâinile n-au legat rani, ci le-au adâncit. Gura, n-a turnat turnat balsam, ci venin. Și au ințepat în loc să vindece.Si-au tot primit lecții cu toatele. Lecții după lecții.
Am fost mult binecuvântată să strâng mânuțe murdare de copii intr-ale mele, să privesc străluciri de ochi tristi.. iar dragostea mea n-a fost îmbelșugată pentru ei.
O inima prea amară.. prea săraca și mărturisesc cu curaj pentru că Același El și astăzi udă florile Speranței. - va ramâne credincios și va netezi cărăriile. Va turna ape noi de bunătate, va ințelepți mintea și va înzestra mainile.. dar mai ales...va merge El înainte.

Uneori, binecuvantarile lui Dumnezeu intra spargand in bucatele toate vitraliile.

 

A trecut vara asta fizica insa..am descoperit ca in mine exista o invincibila vara. Si asta e un sentiment minunat pe care i-l datorez in intregime Dumnezeului meu minunat. A trecut si concediul. Primul si cel mai frumos. L-am petrecut intre copii si ne-am facut asemeni lor. Am ras cu ei, ne-am jucat cu ei, le-am inteles vorbele nespuse si le-am privit ochii stralucitori. Cred ca la ei am vazut ce-i mai frumosi ochi.  Am colectionat amintiri care rascolite ne umplu de bucurie. Am vazut locuri noi si oameni noi. Oameni fascinanti. Multumesc Domnului pentru ei. Si am inteles ca Domnul binecuvinteaza asa : Uneori, binecuvantarile lui Dumnezeu intra spargand in bucatele toate vitraliile. 

Aseara scriam asa: Doamne, binecuvinteaza toamna. Si astazi am simtit din plin binecuvantarea Lui...  si da, El e minunat cand eu merit cel mai putin. 

Ce-mi doresc ?  imi doresc maini inzestrate si minte creativa si inteleapta alaturi de-o inima iubitoare. Multumesc dragilor mei  pentru ca imi coloreaza zilele, imi implinesc visele, ma privilegiaza. Multumesc Domnului ca m-a rasfatat la maxim.  Multumesc pentru toata bucuria oferita de El. 

Sa fiti rodnici Toamna asta ! sa fie o toamna varatica si imbelsugata !

Mi-era atat de dor de momentul meu de liniste. Am invatat ca toate sentimentele trebuiesc bine incuiate. Doar bucuria ii de share'uit.  Lacrimile se sterg in taina, fara sa le vada nimeni. Am avut multe biruinte, nenumarabile. Imi frang inima la amintirea compromisurilor. Dar mai e de luptat.. inca putin. Atat de putin.Traiesc intens: bucuria reusitei dragilor mei, dragostea implinita a lor, membrii noi ai familiei. Nicidecum binecuvanatari mici . Ci avalanse.  Sunt coplesita Doamne de ele.

Multumesc pentru cum  m-ai purtat pana acum. Multumesc si pentru mai departe. pentru tot ce va fi. Pentru timpul Tau perfect.   pentru tot ce n-am fost, pentru tot ce nu sunt,  sa ma ierti...

Zdrobiti in duh

Doamne Isuse, atatea greseli cumulate. Atatea adunate si gramadite in suflet, ca aproape-mi dau pe-afara si-mi amarasc trairea. As vrea sa ma ridic din nou in picioare, dar din genunchi ma otelesc mai bine si strigatul mi-e mai clar. Oh.. de'as fi mai puternica.  Un strop macar.  As pleca de pe ulita plopilor in coliba linistii si as salajui acolo pentru restul zilelor. Asculta-ma Doamne Isuse..si fa-ma un stop, un strop mai puternica...

Cum se traieste cu tine ?

Timpul aduce o evolutie fireasca de-a te intretine singur. De a fi om "pe picioarele tale", de a avea o functie, un statut. Si cand acest lucru se intampla, schimbarea iti vine ca o piatra de moara pe umeri. Si se intampla ca se creaza un mediu nou, o lume noua, care prin harul Domnului poate fi un incubator pentru abilitatile tale sau un desert.  Insa toti cei care au experimentat asta, stiu ca oamenii dau farmec locului. Ca oamenii te pot tine in loc sau te pot impinge sa-ti vezi de drum. Cel putin pentru o vreme...oamenii dau esenta vietii.

Tu ce fel de om esti  ? Se traieste bine cu tine ?

Numele meu este esec

Eu, cea mai "perfecta" dintre toate fiintele pamantesti, dupa navigatul prin tinuturile Tiberiadei, am poposit pe tarm, acolo unde ma asteptau zoriile. Acolo unde El ma astepta cu zorile si cu hrana proaspat pregatita. Desi in urechi inca imi rasuna ecoul nemilosului cocos, glasul tradarii se pierde surd in rostirea demna de iubire. Caci numai asa se vindeca si lipsa de dragoste, de mila, de credinta si de consideratie pentru cei dragi, prin slujire. Caci numai asa se risipeste intunericul din vietiile noastre ponosite de pacat, prin Iubire.

Si cand vine lumina,  n-ai decat sa te debarasezi de mrejele pacatoase, sa-ti incingi mijlocul si sa alergi spre ea, ca numai cu navala se poate lua. 

Sunt acum pe tarm, la focul dragostei Sale care alunga orice frig al faradelegii. Si din focul asta izvoraste o simtire noua... e iubirea.

Lupt azi pentru ieri

E anotimpul in care experimentez reinodarea legaturilor furate. Ei bine asa mi-a placut sa le numesc ca sa-mi fie mai usor sa vorbesc despre ele. Mi-au fost furate probabil cu buna-stiinta...si tare as vrea sa spun ca am fost cumva obligata sa accept. Dar astazi inteleg mai clar ca oricand ... ti se fura doar lucrurile pentru care iti dai acordul si pleaca de langa tine, doar oamenii carora le dai drumul din maini.  ah... dureros drum al intoarcerii lor.  Sunt adevarati munti de urcat... sa ai ce'ai mai avut si altadata, sa mai traiesti o data bucuriile furate, sa mai fii rasfatat ca altadata, sa mai pretuiesti ca altadata.  Cred insa ca fiecare om, fiecare lucru care a fost o data bun, ramane merituos sa se lupte pentru el si in prezent.

Si-as mai avea un indemn... preferati Inaltimile. Acolo sunt locuri tainice in care inimile victorioase salajuiesc in pace si bucurie. Pe inaltimile dragostei se poarta adevaratele biruinte ale vietii. Acolo este siguranta.  Ramai pe munte!

Cuvant mare

Cuvant mare, mare om.  Umbra de om care va straluci mereu in sufletul meu.  Probabil la aceiasi intensitate. Om cu inima de piatra, si asta nu pentru ca e un impietrit, ci pentru ca e trainic, cladit cu trainicie, plamadit cu tacere, desprins de pamanturi.

Si acum ca sunt in drumul meu, privesc mereu inapoi, desi port in mine, minunatul rai al amintirilor. Sunt un amalgam de singuratati... dintre cele mai variate.

Umbra de om  cu straluciri vesnice !

Porti îndurerate

Cand, la poarta vietii tale,-ti bate o Mai staruitor durerea iar,
Cand nadejdea-n suflet ti se zbate, o Sub povara chinului amar,
/: Fata ta ridic-o si priveste o Mai adanc si-ncrezator in sus!
Printre nori, sa vezi cum straluceste o Soarele cel fara de apus. :/

Nu lasa-ndoiala ca sa-si faca o Cuib, in taina sufletului tau,
Ci priveste-n sus, si fa sa taca o Toate glasurile Celui Rau!
/: Caci asupra ta mereu vegheaza o Soarele cel fara de apus
Si, cu raza Lui, te-nvioreaza, o Ca-i Mantuitorul tau, Isus! :/

Sa-ti aduci mereu, mereu aminte o Ca tu esti rascumparat prin har!
Cat ar fi durerea de fierbinte, o Pentru tine, are un hotar.
/: Nu te teme, ci mai multe te-ncrede o In Acela Care-odat-a spus:
„Eu cu tine sunt, in orice vreme; · Eu, Mantuitorul tau, Isus! " :/ 

Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –

In drum spre înălțimi

Din nou dragostea se imparte, din nou inima se frange..din nou doare, ah doare si inima'mi schiopateaza. Da, imi taie respiratia. Tac. E tacere aici. Se lasa perdeaua de ceata adanca..zavorasc sufletul atent si inchid acolo tot amarul. Ii fac loc intr-un colt. ferecate vor fi toate, bune si rele, si stranse tare cu lantul acceptarii. Vor sta supuse intr-un loc pana va trece raul dureros si apoi vor fi intarite sa mearga mai departe. Ah Inaltimlor , dureroase jertfe sunt  ridicate pe altarele voastre. ah... urcusul intr-acolo, greu si anevoios si adanci rani s-au facut pe sufletele noastre.
 Dar puterea primita este inzecita, mersul devine mai drept, mai semet, picioarele sunt mai puternice...

Bătai surde în inimi oarbe

Sub bagheta renumitei astenii, mi se lamuresc clar, deslusit, natura vlastarilor rasariti in pamantul inimii.  Am constientizat o durere surda a pieptului obosit de atatia pumni primiti sub imboldul firii.  Si daca gura trambiteaza o dragoste dezinteresata, faptele o contrazic.  Asa cum face soarele cu  ploaia de vara, rasare de sub picuri, ca sa'i arate cine e mai tare.  Fiecare apus, fiecare durere, ne duce in locul de capatai, ne pune fata in fata cu adevarul, acel adevar, desi "am inteles ca adevarul nu merita asternut oricum, oricui, ca un datornic" ... pentru ca in dragoste "am inteles ca cel ce iubeste dintai, e cel iubit".Si cand patrunzi pe caile laturalnice ale vietii, cand esti infasurat cu lanturi si nu mai stii cum sa scapi, n-ai decat sa stai in loc o vreme cu viata, si apoi sa te intorci pe calea pe care Soarele rasare, pentru ca "am inteles ca ceea ce-mi umbreste fericirea, sunt eu" si sa-ti continui drumul. Popasurile vietii sunt bune pentru o vreme, nicidecum de durata.  Binecuvantata fi tu astenie, pentru ca, ma pui fata in fata cu mine, ma cizelezi si'mi mai dai si cate o palma sa contientizez ca nu sunt chiar asa vrednica cum  ma cred. 

Welcome SPRING ! 

din print, cersetor

Doamne, podoabele printului s-au devalorizat, hainele-i frumoase sunt rupte, prafuite si murdare. Nici umbra de stralucire, nici urma de rang imparatesc in infatisarea printului de altadata. Sta, cu ochii cenusii si tristi intr-o margine de piata si asteapta indurarea,... mut, doar lacrimile lui vorbesc. Asteapta o mana intinsa cu ceva hrana pentru sufletul avid, tanjind dupa imbratisarea pe care numai Regele stia s-o ofere, dupa mangaierea care vindeca orice amaraciune din suflet. Au crescut in pamantul sufletului spini ai singuratatii si durerii. S-au stins razele primaverii de altadata si viata apune. gandea asa : Oare urmatoarea mana intinsa nu va fi a Regelui ? Caci mi-e dor....mi-e dor..

Ai mila Doamne de pamanturile noastre neroditoare, adu primvara din nou peste ele, nu zabovi Rege. Alunga iarna cu puterea Ta.

 Iar in asteptarea ei, tu, nalsA,  fii puternic si rabdator!

Tacere blestemata

Ei bine...mie nu-mi plac tacerile. Tacerile nejustificate, tacerile fulgeratoare. Povesti despre zmei care abandoneaza lupta in lasitatea lor considerandu-se nemeritosi, sau "praslea"  altor lumi, suficient de comozi pentru a nu rasturna situatiile. 

Asa e in viata mea..o tacere care doare, o tacere motivata de "nimic", dar care tot fara grai ramane. Si invata sa traiesti cu ea. Asa aberanta cum ii, si neinteleasa trebuie acceptata. Si am invatat sa le inghit, asa incet, incet, sa le diger, pentru ca in esenta , nicio ureche nu e pregatita sa asculte tacerile, mai ales sa le inteleaga. 

Imi decorez fata cu zambet, care in fond nu-i al meu, si incerc sa par puternica, cand nu sunt. Si da... spun si acum : blestemate taceri... astea nejustificate. 

Tăcerea ta mă lovește cu pietre. Pedro Calderón de la Barca

Prieteni-gladiatori, mame-munte si dureri de glezna

Tare metaforica mai sunt...but..so what ?!  am fost surprinsa, si am toate motivele sa ma laud. Am prieteni cu umeri puternici, cu minti luminate si gesturi jucause.  Mi-au pasit in cuib pe neasteptate si mi-au adus flori sau mi-au lipit numele pe-un trandafir albastru, bucurandu-mi inima. Sunt locuitorii inimii mele. Mame-munte, femei puternice cu inimi greu de escaladat, critici aprigi care te sfadesc de cu zori, nu conteaza ca doare, important e sa te indrepte...si in dreptul meu dureri de glezna de cate ori am calcat stramb fata de voi prieteni dragi. De cate ori m-am impiedicat si v-am ranit.:(

Si cadou la final de zi, cantec vesel de pasarele.

Pot fi mai binecuvantata de atat  ?

De ce nu sunt ...?

Doamne,  de ce nu sunt puternica ? 

De ce nu ma desprind de tot, sa pot merge pe drum, fara sa privesc in urma?  Fara sa ma doara?  

Inimă pestriță

Simțeam că se apropie a toamnă. Vântul confirma tăcut prezența ei. Știam că o să ne zboare frunzele și de astă dată. Și desigur că s-a întamplat negreșit. Ne-am trezit într-o dimineață cu ramurile pline de zăpadă și mult am mai dorit să aud că "o să treacă și iarna asta". Domnul a fost îndurător. Iarna aproape a trecut. Mi-a colorat inima în tot felul de nuanțe. Am fost căzută, dar nu învinsă. Am eșuat, dar m-am ridicat, perseverez, continui. Și acum mai bate crivățul peste noi. Refuz să cred că metrul dragostei Sale s-a scurtat. Privind în dreptul meu, mă tem de sufletul pustiu, de valurile negre ce dau uneori peste el. Mă doare prea tare când greșesc. Când eșuez lamentabil. Când sufletul meu e plin de orice, numai de dragoste, nu. Mă doboară vorba lipsită de înțelepciune și acțiunea nejustificată. Vântul ăsta, e tare păcătos. Dar a promis că trece și iarna și ne vom bucura de-o vesnică primăvară. În dreptul meu, doresc. Doresc mult. Doresc să oglindesc o rază în iarna grea, doresc o adiere de flori proaspete în primăvara ce vine.

 Mi-ajunge atata dor... ma lupt sa-l materializez. 

"Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus."

Acceptare

 

Noaptea rece n-a reusit  sa ma trezeasca. Nici macar sa inghete siroaiele de pe obraji. Am cazut, dar nu m-am resemnat. Niciodata n-am stiut sa ma resemnez. Accept. In tacere surda, oarba. Accept. E cea mai grea lectie a mea: acceptarea. O simt nemiloasa, dura, de fiecare data. Ea, alaturi de nepasare reusesc sa ma darame. De jos am vazut mereu cerul mai bine, dar nu vreau sa-l mai vad asa.  Imi sterg lacrimile si merg inainte. Singura. Pana la urma... niciodata n-o fost altfel..

Un altfel de dans in ploaie

Nu știu cât de bizară e dorința asta, a mea, de a dansa în ploaie. Însă știu că are efect benefic asupra mea. Ce se întamplă însă când ploaia nu mai vine?  Era greu de crezut  că în mijlocul iernii o să am parte de ploaia mea.  Așa am fost  binecuvântată eu…cu oameni metamorfozați în îngeri care aduc ploaia.  Ploaia magică care purifică, schimbă, transformă.  Secetos era pământul inimii mele. Crispat și ostenit de drum.  Frământat de amalgamul ăsta de gânduri. Și când mă gândesc  ca a fost nevoie doar de-o noapte și o vorbă. Doar de doi genunchi plecați  în colțuri de lume. Doar un trăznet și un fulger până când norii să-și cearnă mirajul peste solul ofilit. Și-a plouat… a plouat, secunde, minute. Au căzut rând pe rând copacii, frunzele, au fost alungate chiar și umbrele. A plouat ceasuri … ceasuri întregi până a dat soarele și picioarele infirme au început să alerge. Într-un mers unic, nou, de împiedicat. Într-un mers proaspat, udat de ploaia iertării, spre adevăratul Soare.

Mulțumesc prieten transformat în înger pentru o seară.

My "brave" heart

O, Doamne, de-atâtea ori inima mea n-a fost curajoasă. De atâtea ori, tot ce îi dădea viață s-a transformat în ceva sec și fad. O, Doamne de atâtea ori m-am împedicat și m-am temut. De atâtea ori am uitat să fiu femeie, să-mi încrucisez brațele strâns de ale Tale. Am uitat să aștept și am forțat lucrurile. Am uitat, Doamne de atâtea ori să ascult.
Am uitat menirea mea de femeie și în loc de parfum răspandit asupra altora, a curs venin. Am dărâmat Doamne, principiile de pe altarul lor și am încetat să cred. Am uitat ce înseamnă integritatea. Am uitat să rămân ascunsă în inima Ta. Am uitat, Doamne să zambesc din inima și am încercat eu să construiesc, pe-un mal nisipos o inimă nouă. Și dacă eu nu mai simt că sunt, că trăiesc, și dacă eu nu Te mai simt și nu Te mai aud... să știi că: in my heart i am dancing with You!

Lipeste-mi, Doamne sufletul de Tine

Geneza 29:34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stânci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adânc în ochii Tăi adânci.

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pâine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

Costache Ioanid.